fbpx

Scurgerile de gaze fac victime. Timp de 24 de ore în urma exploziilor au suferit doi vârstnici

În ultimele 24 de ore, două persoane au avut de suferit în urma deflagrațiilor produse de la acumularea de gaze naturale.Exploziile au avut loc în localități din Fălești și Găgăuzia.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Din cauza unei scurgeri de gaze de la o butelie de tip propan butan, o femeie de 65 de ani din satul Risipeni, raionul Fălești, s-a ales cu arsuri de gradul I, II și III pe suprafața corpului, fiind ulterior transportată la spitalul raional pentru îngrijiri medicale. Circumstanțele cazului urmează a fi investigate.

Într-un alt caz a avut de suferit un bărbat de 70 de ani din Congaz, Găgăuzia. Bătrânul s-a ales cu traumatisme la piciorul stâng după ce în propria locuință a avut loc o explozie a gazului acumulat în urma scurgerii de la un aragaz. Totul s-a întâmplat în dimineața zilei de 24 ianuarie, iar intervenția pompierilor la fața locului nu a fost necesară, deoarece nu a avut loc și un incendiu.

În context, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență atenționează oamenii să fie responsabili și atenți atunci când exploatează aparate conectate la gaze naturale și să verifice instalațiile periodic. Potrivit specialiștilor, utilizarea buteliilor de tip propan butan în locuințe este periculoasă, în special în cazul racordării incorecte a furtunului cu instalația sau a defecțiunii aragazului.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button