Actualitate

S-a eliberat un fotoliu parlamentar. Deputata PAS care părăsește Legislativul

Parlamentul a adoptat Hotărârea privind demisia deputatei din Fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate, Zinaida Popa. Un mandat care aparține PAS a fost declarat vacant.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

La ședința Parlamentului, desfășurată pe 20 august, Zinaida Popa a anunțat că renunță la funcție. Ea urmează să își continue activitatea în calitate de vicepreședintă a Fracțiunii Partidului Acțiune și Solidaritate din Consiliul Municipal Chișinău (CMC).

„Vreau să mulțumesc cetățenilor și echipei PAS pentru această oportunitate. Simt că este corect să-mi duc până la capăt mandatul de consilieră municipală în CMC”, spunea funcționara în plen.

Precizăm că, PAS a obținut 63 de mandate la alegerile parlamentare din iulie 2021. Fracțiunea a format majoritatea parlamentară, iar prim-ministră a fost votată Natalia Gavrilița. Ulterior, mai mulți deputați aleși pe lista formațiunii au părăsit schimbat fotoliile parlamentare pe cele guvernamentale.

Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.
Victoria Laur

Recent Posts

video | „A fost o noapte de iad”. Nou atac cu rachete balistice asupra Kievului: Bilanțul tragic anunțat de primarul Klitschko

Rusia a atacat în primele ore ale zilei de sâmbătă cu rachete balistice capitala Ucrainei,…

o zi ago

Zeci de mii de migranți s-au întors voluntar în Maroc după ce au trecut pe teritoriul spaniol Ceuta

Președintele regiunii Ceuta a estimat numărul migranților la 60.000, ceea ce echivalează cu 70% din…

o zi ago

De ce fug oamenii din Maroc? Explicația crizei de la hotarul spaniol

Migranții care caută o viață mai bună consideră Ceuta o poartă de acces către restul…

o zi ago

Noi incendii în Grecia: o suburbie a Atenei a fost evacuată

Noi incendii de vegetație s-au declanșat vineri în Grecia, o țară aflată în stare de…

o zi ago

Ilan Șor, trimis în judecată în dosarul privind delapidarea a 100 de milioane de dolari de la BEM

Procuratura Anticorupție (PA) a anunțat finalizarea urmăririi penale și trimiterea în instanța de judecată, pentru…

2 zile ago

Tofan, discuție „foarte bună și concretă” cu premierul Ucrainei: „I-am transmis că Republica Moldova…”

Vasile Tofan a avut o discuție telefonică cu omologul său ucrainean, Sergii Korețkii, despre care…

2 zile ago