fbpx

„Așteptăm responsabilitate”. Reprezentanți HoReCa: Încălcările din localuri sunt o urmare a deciziilor confuze ale autorităților

Reprezentanții HoReCa afirmă că încălcările admise în cadrul activității lor sunt urmare a deciziilor confuze emise de autorități. Potrivit Asociației Naționale a Restaurantelor și a Localurilor de Agrement din Republica Moldova – MĂR, în urma controalelor inopinate care au avut loc în weekend, îngrijorează faptul că, atât autoritățile, cât și unele surse mass-media ar fi utilizat generalizări și etichetat domeniul HoReCa drept un focar de COVID-19.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Conform asociației, aceste declarații nu fac decât să știrbească imaginea domeniului și să descurajeze, atât agenții economici și angajații, care încearcă să facă față acestei crize fără precedent, cât și oaspeții localurilor.

Totodată, reprezentanții HoReCa afirmă că este îngrijorător faptul că s-ar încerca din nou aducerea HoReCa într-o zonă de incertitudine sau în fața unor noi decizii restrictive

„Unul din principiile de bază ale activității HoReCa este respectarea cu strictețe a măsurilor sanitare. Sănătatea și siguranța oaspeților a fost și rămâne o prioritate majoră, atât în pandemie, cât și până la ea. Domeniul este subiectul controalelor permanente, realizate de către responsabili.

Respectiv, localurile sunt în primul rând interesate de respectarea măsurilor de siguranță, pentru a-și putea desfășura în continuare activitatea. Având în vedere că HoReCa este sectorul care nu a beneficiat de nicio susținere financiară din partea statului și se află într-o majoră criză economică”, susține asociația.

Proprietarii localurilor vor da curs invitațiilor la dialog și intenționează să își poziția față de situația în care se află. Totodată, ei afirmă că „așteaptă din partea autorităților responsabilitate față de mediul de afaceri și cetățeni, decizii asumate și eficiente, care să garanteze buna lor funcționare”.

Precizăm că, în cadrul ședinței de luni a Primăriei capitalei, administrația publică locală a anunțat că urmează să desfășoare consultări cu reprezentații ramurii, astfel încât a găsi un numitor comun referitor la măsurile care urmează a fi impuse pentru a preveni propagarea pandemiei.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button