fbpx

Reacția Ministerului Sănătății după ce Ala Nemerenco a anunțat că Moldova a refuzat vaccinul Pfizer: „Au fost prezentate informații denaturate”

Ministerul Sănătății (MSMPS) susține că Ala Nemerenco a prezentat informații denaturate referitoare la presupusul refuz al fostei conduceri a instituției de a primi vaccinul contra COVID-19 produs de marca Pfizer. 

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

MSMPS informează că în perioada 20-21 iulie, specialiștii epidemiologi din țara noastră au participat la consultări cu reprezentanții Alianței Globale pentru Vaccinuri și Imunizări (GAVI), Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și Coaliția pentru inovații în pregătirea antiepidemică (CEPI), unde au fost discutate aspectele dezvoltării, producerii, testării și livrării vaccinurilor împotriva infecției COVID-19.

Ulterior, MSMPS a remis o scrisoare de intenție către OMS, pentru a participa la programul WHO COVAX Facility Program, iar pe 30 iulie a fost aprobată eligibilitatea de acces a Republicii Moldova la vaccinurile împotriva COVID-19.

Pe 7 decembrie 2020, MSMPS a transmis „Partea A” a cererii pentru vaccinul anti-COVID-19 către COVAX. Documentul a fost perfectat în colaborare cu OMS și UNICEF și cuprinde datele generale, populația țintă pentru vaccinare, posibilitatea de accesare a prețurilor preferențiale, caracteristicele vaccinurilor, domeniul de aprobare a vaccinului, gestionarea evenimentelor adverse și capacitatea lanțului frig.

Varianta preliminară a fost transmisă de către MSMPS Comitetul Național de Consultativ de Experți în domeniul Imunizărilor, apoi a fost elaborată varianta finală a documentelor necesare pentru solicitarea vaccinului anti-COVID pe platforma COVAX, inclusiv „Partea B” a cererii care include specificațiile generale de semnare cu producătorul de vaccinuri.

Cererea cu ambele compartimente A și B a fost semnată  și transmisă către COVAX pe 30. Republica Moldova a solicitat acoperirea a 50% din populație cu doze de vaccin anti-COVID-19 prin intermediul COVAX, dintre care 20% oferite gratuit, iar 30% – prin intermediul mecanismului de cost-sharing, cu prețuri preferențiale acordate Republicii Moldova.

Menționăm că, Republica Moldova are capacitate de stocare a 140.000 de doze de vaccin Pfizer la -70 de grade Celsius în cadrul ANSP, cu posibilitatea de extindere de la sfârșitul lunii ianuarie 2021. Spațiul adițional minim poate cuprinde 400.000 de doze.

De asemenea, Centrele de Sănătate Publică dețin în dotare congelatoare care asigură temperatura de -20° C. Totodată, în cadrul Mecanismului de răspuns la COVID-1,  finanțat de Fondul Global, a fost solicitată achiziționarea a patru congelatoare: două cu regim de temperatură -20 de grade și două – cu -70 de grade.  Acestea urmează să intre în țară până pe 31 ianuarie.

În context, Republica Moldova, pe 15 ianuarie 2021, a transmis către COVAX solicitarea de acordare a vaccinului anti-COVID-19 produs de Pfizer/BioNTech, care necesită temperatura de păstrare la -70 de grade Celsius, ulterior autoritățile fiind informate că un număr limitat de țări vor beneficia de vaccinul produs de Pfizer/BioNTech, în proporție de 0,25% din populație pentru fiecare stat, în luna februarie 2021, se arată într-un comunicat emis de MSMPS.

Precizăm că, Ala Nemerenco declara luni seara în studioul ProTV că fosta conducere a MSMPS a refuzat vaccinul Pfizer, decizia fiind motivată prin lipsa spațiilor și modalităților de stocare a preparatului. Aceasta a prezentat în direct și unele documente semnate de Viorica Dumbrăveanu care ar confirma acest lucru.

Totodată, potrivit consilierei prezidențiale, România va oferi Republicii Moldova drept donație vaccin produs de Moderna. Autoritățile au transmis deja companiei producătoare setul de acte necesar pentru a primi permisiune de transportare a medicamentului în Moldova.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button