fbpx

R. Moldova ar putea avea procuror din diasporă. PAS a înregistrat un proiect pentru modificarea Legii Procuraturii

Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) a înregistrat proiectul de lege privind modificarea Legii Procuraturii. Anunțul a fost făcut astăzi, 10 noiembrie, de Olesea Stamate, președinta Comisiei juridice din cadrul Legislativului.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Am înregistrat proiectul de lege pentru modificarea legii procuraturii. Scopul acesteia este să permitem accesul la funcția de Procuror General și procurori șefi ai procuraturilor specializate persoanelor care au obținut experiența necesară prescrisă de lege (fie in calitate de avocat, procuror sau judecator), atât în țară, cât și peste hotare.

Astfel, sper că in momentul anunțării concursului pentru aceste funcții, vom avea cetățeni de-ai noștri care activează peste hotare, dar vor sa contribuie la combaterea criminalității și corupției, și care au experiența necesară, să aplice la concurs.

Totodată propunem instituirea unei comisii de preselecție pentru funcțiile de procurori șefi ai procuraturilor specializate, care deși nu va limita mandatul CSP (deci nu va lua decizia finală) va putea desfășura o evaluare calitativă a candidaților in concurs”, a scris Olesea Stamate pe Facebook.

La începutul lunii septembrie, președinta țării Maia Sandu a promulgat modificările la Legea Procuraturii. Acestea vizează instituirea unui mecanism de evaluare a activităţii procurorului general prin crearea unei comisii de evaluare.

În eventualitatea în care comisia de evaluare acordă calificativul „nesatisfăcător” activităţii procurorului general, Consiliul Superior al Procurorilor propune şefului statului eliberarea sa din funcţie. Printr-un proiect de lege, PAS a modificat şi componenţa CSP.

Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Articole asemănătoare

Back to top button