fbpx

Pungile din plastic și vesela de unică folosință, sub semnul „interzis”. Sancțiunile pentru utilizarea și comercializarea acestora au intrat în vigoare

Comercializarea și utilizarea pungilor din plastic, dar și a veselei din același material este sub semnul „interzis” în Republica Moldova, din 1 ianuarie curent. Se întâmplă după ce au intrat în vigoare sancțiunile legii adoptate de legiuitori în acest sens. 

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Așadar, persoanele fizice care vor încălca regulile impuse, vor fi nevoite să scoată din buzunar până la 4.500 de lei, iar persoanele juridice riscă amenzi de până la 12.000 de lei.

ZUGO menționează că pungile de plastic confecționate dintr-un strat gros de material trebuiau interzise încă în anul 2019. Atunci, în spațiul public, au apărut informații conform cărora legea era nefuncțională întrucât nu prevedea sancțiuni pentru agenții economici.

Ulterior, după mai multe modificări, actul normativ a fost votat, în primă lectură, în vara anului 2019, iar după câteva luni, în februarie 2020, a fost votat în lectură finală.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button