fbpx

Procurorii contestă eliberarea lui Viorel Morari

Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) a depus recurs împotriva încheierii magistraților potrivit căreia aplicarea arestului în privința lui Viorel Morari a fost respins integral.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Acest lucru a avut loc în condițiile existenței conflictului de interese între judecătoare și învinuit, transmit oamenii legii.

Totodată, procurorii confirmă că, acum trei ani, sub conducerea lui Viorel Morari, Procuratura Anticorupție a dispus scoaterea judecătoarei Maria Tertea de sub urmărire penală și clasarea dosarului în care aceasta era cercetată pentru fals în declarații.

Mai mult, în anul 2019, aceeași judecătoare a prelungit mandatul de arest în privința lui Iurie Borș.

Amintim că, frații Borș au fost reabilitați recent în drepturi, după ce s-a ajuns la concluzia că în anul 2018 au fost persecutați, reținuți, arestați, deposedați de avere și trași ilegal la răspundere penală într-un dosar la comandă.

Prin urmare, în loc să se abțină de la examinare, judecătorul de instrucție a respins demersul procurorului, eliberându-l pe șeful suspendat al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, din detenție preventivă.

Morari a fost reținut pe 19 ianuarie, în aceeași zi fiind pus sub învinuire pentru „exces de putere”, „fals în acte publice”, „reținerea sau arestarea ilegală” și „tragerea cu bună-știință la răspundere penală a unei persoane nevinovate”.

Toate aceste acțiuni, potrivit probatoriului, au fost comise în privința co-proprietarilor rețelei de benzinării „VENTO”, iar acesta ar fi acționat în coparticipare cu un procuror din subordine, doi polițiști și alte persoane, deocamdată nestabilite.

Ulterior, șeful suspendat al Procuraturii Anticorupție a fost dus în fața judecătorului pentru arest preventiv, reieșind din gravitatea faptelor imputate, sub riscul de a împiedica buna desfășurare a urmăririi penale și de a se sustrage de la anchetă.

Recursul procurorului împotriva încheierii judecătorului de instrucție va fi examinat miercuri, 27 ianuarie, cu începere de la ora 13.00, la Curtea de Apel Chișinău.

Citește și: Viorel Morari, eliberat a doua zi după ce a fost pus sub învinuire pentru fabricarea unui dosar la comandă. PG va contesta decizia

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button