fbpx

Percheziții la sediul „MoldATSA”

Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA), sub conducerea procesuală a Procuraturii Anticorupție (PA), efectuează marți, 30 iunie, acțiuni de urmărire penală la sediul ÎS „MoldATSA”, într-o cauză penală inițiată pe faptul unor bănuieli rezonabile de comitere a infracțiunii de abuz în serviciu în circumstanțe agravante.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Cauza penală a fost pornită la scurt timp după finalizarea evaluării integrității instituționale desfășurate la întreprindere, în urma acumulării informațiilor care au determinat existența unor suspiciuni rezonabile privind săvârșirea infracțiunii investigate.

Acțiunile procesual-penale desfășurate au drept scop administrarea probelor necesare pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cauzei și asigurarea unei investigări complete, obiective și sub toate aspectele”, se spune într-un comunicat al CNA.

Amintim că o investigație publicată de Ziarul de Gardă arată că șeful „MoldATSA”, Dumitru Vangheli, cu un salariu de circa 110 mii de lei lunar, a inclus informații false în CV-ul cu care a câștigat funcția în urma unui concurs organizat de Agenția Proprietății Publice în 2025.

După ancheta ZdG, Vangheli a fost suspendat din funcție și apoi demis.

În spațiul public au apărut informații potrivit cărora Anastasia Taburceanu, fosta responsabilă de comunicare a fostei prim-ministre Natalia Gavrilița și verișoara președintei Maia Sandu, era angajată la „Moldatsa” în funcția de specialistă în comunicare. Potrivit datelor făcute publice, aceasta a încasat pentru această funcție peste jumătate de milion de lei, adică, în medie, peste 75 de mii de lei pe lună, fapt care a stârnit critici în spațiul public. Taburceanu a anunțat că pleacă din funcție și că va restitui banii.

Au urmat alte două demisii: Roman Cojuhari din funcția de director al Agenției Proprietății Publice (APP) și deputatul Radu Marian de la șefia comisiei parlamentare pentru economie, buget și finanțe.

Vezi și: Munteanu a demis corpul de control. Doi consilieri care aveau salarii de peste 40 000 lei lunar

Articole asemănătoare

Back to top button