Foto: Al Jazeera
Parlamentul European (PE) a cerut, într-o rezoluţie adoptată joi, eliberarea „imediată şi necondiţionată” a opozantului rus Alexei Navalnîi şi o „nouă abordare” a relaţiei UE cu Rusia. În rezoluţia adoptată cu 569 de voturi pentru, 67 împotrivă şi 46 de abţineri, eurodeputaţii semnalează că preşedintele rus Vladimir Putin este „responsabil persona” pentru protejarea vieţii lui Navalnîi, a cărui stare de sănătate s-a deteriorat în detenţie deşi a încetat greva foamei.
Parlamentul European mai deplânge faptul că justiţia rusă consideră drept organizaţie „extremistă” fundaţia anticorupţie condusă de Navalnîi şi cere Moscovei să „înceteze actele de hărţuire, intimidare şi atacurile împotriva opoziţiei, societăţii civile”, făcând astfel referire la reprimarea protestelor pro-Navalnîi, scrie Agerpres.
Cu privire la desfăşurarea trupelor ruse la graniţa cu Ucraina, pe care Rusia a anunţat că le retrage la baze, textul rezoluţiei cere UE să tragă concluziile ce se impun şi şefului diplomaţiei europene Josep Borrell să pregătească un acord cu cele 27 de state membre „privind noi acţiuni comune”.
Eurodeputaţii mai cer Uniunii Europene să elaboreze „o nouă abordare” în relaţiile cu Rusia şi noul regim de sancţiuni europene care vizează încălcarea drepturilor omului să aibă în vedere şi corupţia, la fel ca în cazul Legii Magniţki în SUA.
PE îşi exprimă în rezoluţie şi ”profunda solidaritate” cu Republica Cehă, în urma investigaţiei acesteia care a stabilit că Rusia se află în spatele exploziei dintr-un depozit de muniţii în 2014.
Guvernul a aprobat proiectul de lege pentru ratificarea Acordului care stabilește cadrul pentru dezvoltarea infrastructurii de…
Ursula von der Leyen a anunțat noi măsuri pentru protejarea minorilor online, inclusiv interzicerea rețelelor…
A găsit 10.000 de lei pe scările unui local din sectorul Ciocana al capitalei și…
Tariful la gaz ar putea crește din nou. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, spune că o…
Președinta Maia Sandu susține că reforma justiției începe să dea rezultate, însă recunoaște că procesul…
Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării al Republicii Moldova, Claudiu Năsui, a decis să-și amâne demisia…