fbpx

Oportunitățile și riscurile poziției APCE privind regiunea transnistreană. Expert: Depinde cine va câștiga războiul ruso-ucrainean

Săptămâna aceasta, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) a adoptat un document prin care a introdus în circuitul internațional noțiunea de „zonă de ocupație rusească” pentru regiunea transnistreană a Republicii Moldova. Acest fapt a împărțit clasa politică de la Chișinău în cel puțin două tabere distincte, cu poziții diametral opuse. O tabără aprobă această abordare, considerând că astfel a fost consfințită o realitate de care trebuie ținut cont în procesul de reglementare a conflictului transnistrean. Altă tabără o contestă și atenționează asupra unor posibile riscuri și pericole pe care le poate genera această nouă abordare, în special în contextul războiului ruso-ucrainean de la hotarele țării, scrie IPN.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.
Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Igor Boțan, expertul permanent al proiectului, a făcut o prezentare a structurilor internaționale, precizând că organizațiile au fost constituite după Cel De-al Doilea Război Mondial, cea mai importantă fiind Organizația Națiunilor Unite, creată în 1945 pentru a menține și a consolida pacea și securitatea internațională, precum și pentru a dezvolta cooperarea între state. Una din subdiviziunile ONU este Curtea Internațională de Justiție, care pe 16 martie a examinat cererea Ucrainei și a adoptat o decizie privind luarea unor măsuri provizorii de oprire a războiului în Ucraina. O altă organizației internațională în această ierarhie este Consiliul Europei, care a fost fondat pentru a susține drepturile omului, democrația și statutul de drept. Această organizație nu poate face legi, dar structura ei sugerează importanța ei.

„Consiliul de miniștri al Consiliului Europei este organul de conducere, fiind format din miniștrii de externe ai satelor membre, iar activitatea principală a acestui comitet include pregătirea și încheierea convențiilor și acordurilor, care ulterior sunt adoptate de către statele membre. Totodată, Adunarea Parlamentară reprezintă un organ consultativ format din reprezentanții parlamentelor țărilor membre CoE, care adoptă rezoluții și recomandări în baza rapoartelor pe care le întocmesc deputații. Una dintre cele mai importante instituții este Curtea Europeană a Drepturilor Omului care apără drepturile omului prin Convenția pentru Drepturilor Omului. O altă instituție importantă este OSCE – Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa. Ea are menirea să soluționeze problemele de securitate în spațiul european, iar Uniunea Europeană reprezintă o uniune economică și politică”, explică Igor Boțan.

Cât despre noțiunea „zonă de ocupație”, expertul a precizat că aceasta a fost legiferată după Cel De-al Doilea Război Mondial pentru a apăra civilii care ajung să fie în aceste zone de ocupație. Noțiunea a fost consacrată prin Convenția de la Geneva din 1949 și are prevederi foarte clare privind apărarea drepturilor persoanelor care ajung în aceste zone de ocupație.

„Pentru că se întâmplă războaie și teritoriile intră sub controlul părților beligerante, iar drepturile civililor care ajung în aceste zone trebuie apărate, pentru că altminteri este dezmăț. Trebuie să înțelegem că „zona de ocupație” înseamnă controlul efectiv al unei puteri care a ocupat un teritoriu și care este responsabilă de drepturile civililor din acest teritoriu – drepturile individuale, economice, sociale etc.”, a punctat Igor Boțan.

Igor Boțan susține că dacă Rusia va câștiga războiul cu Ucraina, atunci va ocupa teritoriul din regiunea transnistreană și va avea opțiunea să o includă în așa-numita „Novorosia”.

„Nimic nu ne oprește acum, după toate declarațiile Rusiei, să admitem un astfel de scenariu. Marea problemă va fi cum se va trage hotarul. A doua opțiune: Dacă Rusia, cumva, „își rupe dinții” în Ucraina, atunci, această rezoluție a Consiliului Europei este foarte importantă. Atunci s-ar putea aborda problema prin următoarea prismă: au fost 30 de ani de ocupație, voi ne-ați blocat dezvoltarea”. Dacă se găsește soluția potrivită, atunci readucerea Transnistriei în spațiul constituțional va costa și banii aceștia pot veni din ceea ce a fost eventual înghețat din averea Federației Ruse”, a mai spus el.

 

Articole asemănătoare

Back to top button