Copilăria de-a lungul timpului: De la măcelăritul unui hipopotam, la dependența de tehnologii. Cum a evoluat statutul copilului

Societatea occidentală are o viziune destul de specifică despre cum ar trebui să fie copilăria: protejarea, adăpostirea și legiferarea pentru a asigura respectarea acestuia. Percepțiile despre copilărie variază foarte mult în funcție de geografie, cultură și timp.

Din preistorie, în Evul Mediu și până la generațiile moderne, statutul copilului a suferit modificări dramatice.

„Copilăria, ca și familia, ne spune Phillippe Aries într-un studiu celebru, este un sentiment recent în Europa. Considerat în epoca medievală ca un lucru mic și fragil, fără suflet și chip, un res nullias – mortalitatea infantilă era pe atunci foarte ridicată – copilul nu accede la umanitate decât foarte târziu

El trăia până atunci într-o stare de promiscuitate totalî care astăzi ne-as candaliza.Va trebui să vină secolul al XVII-lea pentru ca, odată cu mișcarea de școlarizare inaugurată de ordinele religioase, să înceapă în clasele înstărite considerearea separată a copilăriei și nașterea familiei ca loc de intimitate și afecțiuni private” – Pascal Bruckner – Tentația inocenței, scrie g4media.ro.

Cum era să fii copil în antichitate, de exemplu – în absența jucăriilor, tabletelor și televiziunii?

Cercetătorii au putut trage o serie de concluzii despre acest lucru, după descoperirea în Namibia, chiar la sud de Walvis Bay, a unor urme de picior aparținând unor copii. Din punct de vedere arheologic, urmele erau tinere, datând doar cu aproximativ 1.500 de ani în urmă.

Au fost făcute de un grup mic de copii care mergeau pe o suprafață de noroi uscat după o turmă de oi sau capre. Unele dintre aceste urme au fost ale unor copii de până la trei ani în compania copiilor puțin mai mari și, probabil, a adolescenților tineri.

Aceste urme de picior sunt ale unor copii care se jucau: ocazional se remarcă sărituri și piruete. De asemenea, ele mai arată că cei mici aveau în grijă o turmă de animele, contribuind la bunăstarea familiei și învățând din mers, de mici, acest lucru.

Alte urme, cu mult mai vechi, au fost descoperite în sudul Etiopiei de mai mulți cercetători de la Università di Roma „La Sapienza”.

Potrivit Theconversation.com, urmele copiilor au fost realizate probabil de specia dispărută Homo heidelbergensis (în urmă cu 600.000 până la 200.000 de ani).

Pe lângă urmele celor mici, au fost descoperite și amprente ale adulților și un mare număr de urme de animale, toate adunate în jurul unor mici bazine noroioase. Unelte din piatră și rămășițele măcelărite ale unui hipopotam au fost de asemenea găsite la fața locului.

Acest ansamblu de urme a fost acoperit de un flux de cenușă dintr-un vulcan din apropiere, datat în urmă cu 700.000 de ani. Fluxul de cenușă a fost depus la scurt timp după lăsarea urmelor, deși nu știm exact cât de curând după aceea.

Urmele nu sunt la fel de anatomice distincte ca cele din Namibia, dar sunt mai mici și pot fi făcute de copii de până la unul sau doi ani, stând în noroi în timp ce părinții și frații mai mari își continuau măcelărirea hipopotamului.

Descoperirile creează o perspectivă unică asupra lumii unui copil cu mult timp în urmă. În mod clar, nu erau lăsați acasă în timpul sarcinilor zilnice, ci erau duși alături de adulți, la toate activitățile.

Și alte dovezi istorice arată cam același lucru: copiii trebuiau să învețe foarte timpuriu să contribuie la supraviețuirea familiei.

Bebelușii și copiii erau văzuți ca fiind cei mai neimportanți membri ai grupurilor lor sociale și familiale. Mortalitatea în rândul lor era foarte mare, foarte puțini reușind să ajungă la maturitate, consideră istoricii.

Istoricul Liviu Zgârciu de la Muzeul Național de Istorie din Alba Iulia spune că rata de supraviețuire era foarte mică. Potrivit acestuia, din 15 copii născuți, ajungeau la maturitate unul, maxim doi. Mulți mureau din cauza bolilor, a foamei și a condiției grele pe care o aveau.

În multe societăți, băieții mici urmau linia de activitate a tatălui, iar fetițele pe cea a mamei. Instrumentele pentru adulți, cum ar fi uneltele de lucru, topoarele, cuțitele și armele, erau adesea disponibile copiilor de la vârste foarte mici, ca mod de învățare.

Drepturile de care beneficiază copiii într-o societate indică drumul acesteia spre civilizație. Timp de sute de ani, copiii au fost tratați în primul rând ca o proprietate. Abia recent, dacă ne referim la scara istoriei, au început să fie considerați ca fiind persoane.

În Antichitate, nimeni nu se gândea să ofere o protecție specială copiilor, iar în Evul Mediu, erau considerați „mici adulți”. În perioada medievală, copiii au învățat să contribuie la bunăstarea familiei la o vârstă fragedă.

Majoritatea gospodăriilor trebuia să își producă singure hrana, iar copiii au devenit o parte importantă a mecanismului de producție. Lucrau în grădină, aveau grijă de frații mai mici și în general făceau lucrurile mai ușoare din gospodărie.

Pe măsură ce creșteau, fetele erau învățate să gătească, să coasă, să spele și să aibă grijă de bolnavi.
Băieții munceau în general alături de tatăl lor la creșterea animalelor, agricultură, vânătoare și întreținerea clădirilor și a gardurilor.

Aceste activități erau prioritare educației, de care aveau parte în general doar copiii din familiile înstărite.

Potrivit unui raport al UNICEF, în țările industrializate de la începutul secolului al XX-lea, nu existau standarde de protecție pentru copii. Era obișnuit ca aceștia să lucreze alături de adulți în condiții nesanitare și nesigure.

Citește, în continuare, aici.