fbpx

Obligativitatea plăcuțelor de înmatriculare neutre se amână. Cei din stânga Nistrului vor putea ajunge în Ucraina cu numere transnistrene

Mijloacele de transport cu plăcuțe de înmatriculare transnistrene vor putea circula încă „o perioadă scurtă” pe teritoriul Moldovei. Autoritățile anunță că decizia a fost luată „în contextul coordonărilor efectuate interinstituțional și agreate de către conducerea țării”.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Anterior, autoritățile de la Chișinău și Kiev au planificat ca, începând cu data de 15 ianuarie 2021, mijloacele de transport din regiunea transnistreană să poată traversa frontiera de stat a Republicii Moldova, inclusiv cu Ucraina, în condițiile în care dețin plăcuțe cu numere de înmatriculare neutre, agreate în cadrul procesului de negocieri însoțite cu semnul distinctiv al statului – „MD”.

Cu toate acestea, nu au fost întreprinse măsuri suficiente pentru a informa cetățenii din regiunea transnistreană a Republicii Moldova despre noile reglementări, existând riscul apariției unor inconveniențe majore pentru locuitorii din stânga Nistrului.

În situația creată, având în vedere perioada restrânsă până la data propusă inițial de Republica Moldova pentru punerea în aplicare a noilor reglementări, s-a convenit asupra amânării termenului de aplicare, perioadă în care să se lucreze intens la informarea deținătorilor de mijloace auto din regiunea transnistreană, oferindu-le timp pentru a se conforma noilor cerințe.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button