Natalia Morari, un nou mesaj: „Lăsați TV8 în pace. Loviți în mine”. Care este singurul lucru pe care spune că-l regretă
Natalia Morari a venit cu un nou mesaj pe rețelele de socializare. Aceasta își dorește ca postul de televiziune TV8 să fie lăsat în pace și a menționat despre singurul ei regret.
„În primul rând vreau să îmi cer scuze de la voi, dragi telespectatori, dacă v-am dezămăgit în plan profesional. Regret asta foarte mult.
În al doilea rând – dragi colegi de la TV8, îmi pare nespus de rău pentru tot ce se întâmplă acum si pentru durerea personală pe care v-am adus-o. Nespus de rău – asta puțin spus. Sper că timpul le va aranja pe toate.
Regret un singur lucru – că nu am făcut declarația la timp și prin asta am dezămăgit pe mulți dintre voi.
Iar celor care ne vor răul într-un mod atât de demonstrativ: lăsați TV8 în pace. Loviți în mine – dar lăsați televiziunea să-și facă treaba bine, așa cum ea a știut să facă în toți acești ani și demonstrează prin muncă zi de zi”, a scris Natalia Morari pe Facebook.
Amintim că Natalia Morari a confirmat că tatăl copilului său este Veaceslav Platon. Într-o postare pe pagina sa de Facebook jurnalista a scris că ar fi șantajată de SIS cu această informație. Ulterior, câțiva jurnaliști au reacționat la acest subiect. De asemenea, doi prezentatori de la postul de televiziune TV8 și-au anunțat plecarea.
Ieri seară, în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8, Mariana Rață a venit și ea cu o reacție: „Rugăm să ne judecați pentru ce a făcut un post de televiziune, nu pentru acțiunile unei persoane”.