fbpx

Natalia Gavrilița, despre majorarea salariilor judecătorilor de la CC: Sunt justificate pentru a ne asigura că deciziile se iau în interesul public

Șefa Guvernului, Natalia Gavrilița, susține că majorarea salariului judecătorilor Curții Constituționale (CC) de la 25.500 de lei, până la 60.000 de lei, este justificată pentru a asigura faptul că deciziile nu sunt luate în interesul unor grupuri, ci în interesul public. Declarația premierului a fost făcută după ședința Executivului, miercuri, 8 decembrie, în cadrul unei conferințe de presă.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Mai mult, Natalia Gavrilița menționează că salariile judecătorilor Curții Constituționale din Ucraina, dar și din alte țări sunt mult mai mari decât cele ale magistraților din Republica Moldova

„Credem că salariile trebuie să crească pentru toate categoriile de cetățeni, anume de aceea am recurs la creșteri salariale și pentru toate categoriile cu 100 de lei la valoarea de referință și pentru anumite categorii cu sume mai mari. În ceea ce privește Curtea Constituțională este foarte important să avem asemenea instituții integre, care, de fapt, asigură prosperitatea țării și ajută la menținerea integrității pe tot spectrul de instituții, care efectuează justiția. De aceea, noi credem că în condițiile în care salariile judecătorilor Curții Constituționale din Ucraina, din alte țări sunt uneori chiar și de două ori mai mari, aceste salarii sunt justificate pentru a ne asigura că deciziile se iau în interesul public și nu în interesul unor grupuri”, a declarat prim-ministra.

„Este Legea nr. 270, care reglementează acest sistem”

Natalia Gavrilița a mai menționat că salariile în sectorul bugetar sunt reglementate de sistemul unic de salarizare.

„Este Legea nr. 270, care reglementează acest sistem. El este bazat pe o valoare de referință pentru fiecare grup ocupațional și clase de calificare. Deci, împreună acestea generează o valoare a salariului. În lege este prevăzut că această valoare de referință va crește în fiecare an.

Deci, această valoare de referință va crește în fiecare an și astfel am crescut valoarea de referință cu 100 de lei pentru toate categoriile de angajați, iar pentru anumite categorii, precum asistenții psihopedagogici, am crescut și clasele, astfel că creșterea procentuală sau relativă este mai mare decât cea generală”.

Astfel, magistrații Curții Constituționale vor primi începând cu anul 2022 un salariu net de circa 60.000 de lei, față de 25.500 cât primesc acum.

Citește și: Judecătorii Curții Constituționale vor primi un salariu aproape dublu. Argumentele guvernanților

Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Articole asemănătoare

Back to top button