Foto simbol: ZdG
Ministerul de Externe va organiza consultări cu diaspora și va solicita opinia moldovenilor din străinătate referitor la repartizarea geografică a secțiilor de votare. În acest sens, instituția a organziat deja o videoconferință cu șefii misiunilor diplomatice.
Ulterior, serviciul diplomatic va purcede la colectarea datelor de la autoritățile statelor de reședință cu privire la numărul cetățenilor moldoveni stabiliți peste hotare, măsurile de protecție sanitară aplicabile la secțiile de votare din străinătate și măsurile adoptate de autoritățile din statul de reședință în contextul pandemiei de COVID-19, inclusiv în contextul deplasării către și dinspre secția de votare.
Concomitent, șefilor de misiuni le-a fost prezentată informația publicată de către Comisia Electorală Centrală privind înregistrarea prealabilă, care poate fi realizată de către cetățenii cu drept de vot ai Republicii Moldova, care se află în străinătate și intenționează să își exercite acest drept la alegerile parlamentare anticipate de pe 11 iulie 2021.
Înregistrarea prealabilă are un caracter informativ și nu impune alegătorilor anumite obligațiuni. În context, Ministerul de Externe a solicitat organizarea sesiunilor de informare și a consultărilor cu asociațiile comunităților de moldoveni din străinătate, inclusiv pentru buna organizare a scrutinului.
Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene recomandă cetățenilor moldoveni să consulte informațiile oficiale care urmează a fi disponibile în secțiunea dedicată alegerilor parlamentare anticipate din acest an: www.cec.md și www.alegator.md.
Totodată, Minsiterul amintește că în scurt timp urmează a fi pus la dispoziție „Ghidul alegătorului la secțiile de votare din străinătate”. Acesta va conține informații privind condițiile de exercitare a dreptului de vot la secție, documentele necesare, procedura propriu-zisă, orarul secțiilor și măsurile specifice de siguranță sanitară adoptate în contextul pandemiei de COVID-19, precum și o rubrică de Întrebări frecvente, unde se oferă răspunsuri la cele mai des întâlnite întrebări adresate de către cetățenii moldoveni cu privire la exercitarea dreptului de vot peste hotarele țării.
Guvernul a aprobat proiectul de lege pentru ratificarea Acordului care stabilește cadrul pentru dezvoltarea infrastructurii de…
Ursula von der Leyen a anunțat noi măsuri pentru protejarea minorilor online, inclusiv interzicerea rețelelor…
A găsit 10.000 de lei pe scările unui local din sectorul Ciocana al capitalei și…
Tariful la gaz ar putea crește din nou. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, spune că o…
Președinta Maia Sandu susține că reforma justiției începe să dea rezultate, însă recunoaște că procesul…
Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării al Republicii Moldova, Claudiu Năsui, a decis să-și amâne demisia…