Măsuri speciale timp de 10 zile la Aeroportul Chișinău, în contextul tranzitului pelerinilor hasidici
În perioada 7–17 septembrie, la Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău sunt aplicate măsuri speciale în contextul tranzitului pelerinilor hasidici și al creșterii estimate a numărului de pasageri și aeronave.
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră anunță că, împreună cu Serviciul Vamal și administrația Aeroportului Chișinău, cu sprijinul Carabinierilor și Poliției, va suplimenta efectivele și va adapta modul de organizare a activității în funcție de fluxul de călători.
Printre măsurile prevăzute se numără suplimentarea personalului în zonele aglomerate, fluidizarea controlului de frontieră, monitorizarea permanentă a fluxurilor de pasageri și ajustarea operativă a procedurilor, acolo unde va fi necesar.
Autoritățile precizează că obiectivul este reducerea timpilor de așteptare și menținerea ordinii și siguranței în aeroport.
Totodată, gestionarea fluxului suplimentar de pasageri va fi organizată astfel încât să nu afecteze cursele regulate și să provoace cât mai puțin disconfort celorlalți călători.
Cetățenii sunt îndemnați să își planifice din timp deplasarea către aeroport și să ia în calcul un posibil trafic mai intens în perioada 7–17 septembrie.



