Actualitate

Marea Britanie: Ministrul sănătății a demisionat după ce a fost prins sărutând și îmbrățișând o consilieră

Ministrul britanic al sănătății a demisionat, sâmbătă, la o zi după ce și-a cerut scuze public pentru încălcarea restricțiilor anti-Covid. Demisia lui Matt Hancock vine după un scandal prelungit în Marea Britanie, după ce ministrul a fost fotografiat sărutând o consilieră. 

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Hancock, care este căsătorit, a fost fotografiat sărutând și îmbrățișând o consilieră, cu care tabloidele britanice spun că acesta are o aventură.

Conform acestora, fotografiile datează din 6 mai, cu două săptămâni înainte ca restricțiile anti-epidemice dure să fie relaxate în Anglia, transmite digi24.

Tabloidul The Sun a publicat pe prima pagină o fotografie surprinsă de o cameră de supraveghere care îl arată pe Matt Hancock, căsătorit şi tatăl a trei copii, sărutând-o pe Gina Coladangelo – o veche prietenă a cărei angajare discretă la minister declanşase deja o polemică -, în biroul său în ziua de 6 mai, o perioadă în care îmbrăţişările erau interzise. Coladangelo este și ea căsătorită.

„Am fost să-l văd, astăzi, pe prim-ministru (n. red. – Boris Johnson) pentru a-mi înainta demisia din funcția de Secretar pentru Sănătate. Aceia dintre noi care facem regulile trebuie să le și respectăm, iar de aceea trebuie să demisionez”, a scris Hancock pe pagina sa de Twitter.

„Am fost mândru de lucrurile pe care le-am făcut pentru a proteja NHS (n. red. – sistemul public de sănătate din Marea Britanie), pentru succesul campaniei de vaccinare, una dintre cele mai rapide din lume, și voi continua să susțin guvernul premierului din Parlament”, a adăugat el.

Matt Hancock s-a aflat sub presiuni puternice în ultimele luni, ca urmare a felul în care a gestionat pandemia din poziția de ministru.

El a fost acuzat de fostul consilier al lui Boris Johnson, Dominic Cummings, cu care acesta se află acum în conflict, că a gestionat defectuos pandemia din Marea Britanie, mai ales în ce privește testările Covid. Cummings l-a numit pe Hancock „o nulitate”.

Scandalurile constante prin care trece guvernul britanic în ultimele luni vin în contextul în care situația pandemiei de coronavirus se înrăutățește pe zi ce trece, iar varianta Delta infectează din ce în ce mai mulți oameni. Anterior, guvernul de la Londra a renunțat la eliminarea restricțiilor planificată pentru 21 iunie, din cauza creșterii numărului de cazuri.

Deși UK a vaccinat deja un număr mare de oameni, persoanele nevaccinate și cele vaccinate cu o singură doză, și deci predispuse la a contracta varianta Delta, mult mai contagioasă, sunt vulnerabile.

Redacția ZUGO

Recent Posts

„Ne pare rău pentru confuzia creată”: Când se vor putea înregistra cetățenii pentru compensațiile la energie

Înscrierile pentru compensațiile la energie pentru sezonul rece 2026–2027 vor începe pe 2 noiembrie, și…

40 de minute ago

Un candidat apărut pe Telegram și o dezmințire rapidă. Aproape un milion de dolari pentru „alegerile” din Transnistria

În regiunea transnistreană a început oficial „campania electorală”. „Alegerile” pentru funcția de lider al regiunii…

19 ore ago

Tragedie la Botanica: o elevă a fost găsită fără viață în curtea unui bloc

O tânără născută în anul 2008 a fost găsită decedată în curtea unui bloc din…

19 ore ago

Rusia blochează importul de semințe și material săditor din R. Moldova

Rusia a restricționat importul de semințe și material săditor însoțite de documente emise de Instituția…

20 de ore ago

Platforma „StopDrog”, lansată în R. Moldova. Cetățenii pot raporta anonim cazuri legate de consumul sau traficul de droguri

Publicul larg, inclusiv elevii, va putea raporta anonim situațiile de risc asociate drogurilor prin intermediul…

20 de ore ago

Eurodeputatul Mureșan: Din 2028, R. Moldova va avea acces la fonduri europene mai mari

Republica Moldova va beneficia, începând cu 1 ianuarie 2028, de fonduri europene mai mari decât…

21 de ore ago