fbpx

Maia Sandu a primit la Președinție autorii celor mai originali și mai creativi Pomi de Crăciun din Republica Moldova

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut joi, 30 decembrie, o întrevedere cu autorii celor mai originali și mai creativi Pomi de Crăciun din țară. Astfel, au fost invitate la Președinție echipele care au adunat cele mai multe voturi din totalul de peste 90 de fotografii, venite în ultimele săptămâni în cadrul acțiunii „Împodobește-ți bradul în localitatea ta!”, lansată de șefa statului.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Maia Sandu a apreciat, împreună cu consilierii prezidențiali, ingeniozitatea lui Alexandru Pătraș din satul Pohoarna, raionul Șoldănești, care a creat un Pom de Crăciun din conuri de pin, dar și creativitatea echipei de la Biblioteca Publică din Mândrești, Telenești, care împreună cu meșterul popular Olga Ropot a făcut un brad din cărți. I-a cunoscut și pe elevii Gimnaziului din Zăicana, Criuleni, al căror brad din baloane colorate este parte a campaniei de caritate ,,Din inimă pentru Adrian”.

Echipei de la Zăicana s-a alăturat și Adrian Portărescu, căruia îi este dedicată această campanie. Șefa statului i-a urat multă sănătate, menționând că a sesizat Ministerul Sănătății cu privire la problema sa și că speră că va fi găsită o soluție pentru a-l ajuta.

Totodată, Maia Sandu i-a felicitat pentru efortul depus la crearea unui Pom de Crăciun original și le-a mulțumit pentru implicarea activă, de la mic la mare, în viața comunității lor.

Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Articole asemănătoare

Back to top button