fbpx

Mai mulți moldoveni au fost victimele unui accident în România. Cinci persoane, transportate la spital

În dimineaţa zilei de azi a avut loc un accident de circulaţie în România cu implicarea cetăţenilor Republicii Moldova. Impactul a dus la traumarea a cinci persoane.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit primelor informaţii, la ora 05:15 minute, în judeţul Ilfov – în apropiere de localitatea Şindrila – un microbuz de model Mercedes s-a tamponat cu un alt vehicul marfar. Astfel, în urma coliziunii, 10 cetăţeni ai ţării noastre au avut de suferit.

La faţa locului, pentru lucrări de deblocare şi descarcerare au acţionat salvatorii din România. Rămân internate în spital cu diverse traumatisme cinci cetăţeni ai Republicii Moldova. Patru persoane sunt internate pentru îngrijiri medicale în spitalul Sfântul Pantelimon şi o persoană în Spitalul Floreasca din Bucureşti.

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă al MAI din Republica Moldova monitorizează situaţia în urma accidentului, iar la necesitate va fi gată să intervină pentru a transporta cetăţenii acasă.

Articole asemănătoare

Back to top button