fbpx

Mai mulți elevi de la un liceu din capitală, internați în spital după ce s-ar fi intoxicat. Specialiștii prelevă probe pentru a stabili sursa infecțiilor

Timp de o săptămână, la Spitalul de Boli Contagioase pentru Copii s-au adresat mai mulți copii care prezintă simptome de intoxicație. Minorii sunt toți elevi ai Liceului Teoretic „Orizont”, filiala Ciocana din capitală.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit directoarei interimare a Agenţiei Naţională pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA), Ela Malai, câțiva minori au fost internați, iar alții au primit tratament la domiciliu. Tot ea specifică că responsabilii din cadrul instituţiei au fost sesizaţi ieri după-amiază despre acest caz.

„Se prelevă probe şi se încearcă de a restabili, de a face toată cronologia evenimentelor care au avut loc din joia trecută. Se va stabili sursa, sursa poate fi atât umană, mâini murdare, suprafeţe murdare, cât şi alimente”, a menţionat Malai, pentru publika.md.

Valentina Cambur, asistenta medicală din cadrul instituţiei, spune că aproximativ 20 de copii şi un profesor au acuzat simptome ale toxiinfecţie alimentară. Potrivit acesteia, trei elevi au fost spitalizaţi, iar la unul dintre ei a fost confirmat că este vorba despre intoxicaţie.

„A fost dintr-o clasă mai multe adresări anume cu simptome de intoxicaţie şi cu simptomele cardio respiratorii. Au fost toate analizele preluate, aşteptăm deja rezultatele”, a declarat Valentina Cambur.

Articole asemănătoare

Back to top button