Actualitate

La Trifănești a fost inaugurat noul sistem de iluminare stradală. Partidul Șor: „Proiectele vor continua”

În satul Trifănești, raionul Florești, a fost dat în folosință un sistem modern de iluminare stradală. Proiectul a fost inițiat de Partidul Șor, iar la evenimentul de inaugurare au participat localnici, administrația publică din sat și, deputați ai Platformei Pentru Moldova.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

În localitatea Trifănești a fost montată o rețea de cabluri electrice pe o lungime de peste nouă kilometri, s-au instalat circa 400 de corpuri de iluminat de tip LED și au fost modernizate cinci transformatoare electrice. De asemenea, la sfârșitul lunii septembrie 2020, în satul Alexandrovca, din componența comunei Trifănești, a fost montată o rețea electrică de 6,5 kilometri, cu 174 de becuri.

Astfel, localitatea se poate mândri cu un sistem modern de iluminat public stradal cu lungimea totală de peste 15,5 kilometri și circa 600 de corpuri de iluminat de tip LED.

Într-o intervenție live, deputatul Ilan Șor, a transmis un mesaj de felicitare locuitorilor comunei. „În 2015, le-am promis orheienilor că noi le vom schimba viața în bine. Nu îmi este rușine să privesc în ochii lor, deoarece mi-am îndeplinit promisiunile. Acum ne ținem de cuvânt și față de dumneavoastră. În timp ce alți politicieni se ocupă numai cu pălăvrăgeala, noi le creăm oamenilor condiții pentru un trai decent”, a liderul Partidului Șor.

Primarul comunei Trifănești, Vitalie Boicu, promite că în localitate vor urma și alte inițiative de dezvoltare, datorită echipei lui Ilan Șor. „Odată cu realizarea acestui proiect, localitatea noastră a devenit mai sigură și vor urma și altele”, punctează funcționarul. Totodată, edilul a fost distins cu o diplomă de gratitudine pentru activitate eficientă din partea deputaților platformei parlamentare „Pentru Moldova”.

În cadrul evenimentului, mesaje de felicitare pentru săteni au fost transmise atât de parlamentari Partidului Șor, cât și de cei din platforma Pentru Moldova Bunăoară, deputata Marina Tauber a declarat că: „Suntem mândri că am mai înscris o realizare. Astfel, pas cu pas, Partidul Șor își îndeplinește promisiunile. Mulți deputați în Parlament vorbesc de valori europene, în timp ce în satele țării nu există măcar lumină pe străzi, nu sunt sisteme de canalizare și aprovizionare cu apă, nu sunt drumuri bune. Treptat, Partidul Șor schimbă situația în zonele rurale”.

„Lumina adusă la Trifănești a aprins și speranțele în sufletele dumneavoastră. Proiectele vor continua aici. Vă mulțumim pentru susținere”, a declarat, la rândul său, deputatul Vadim Fotescu.

„Votul vostru nu a fost zadarnic. Ați ales un primar care a reușit să facă lucruri bune pentru oameni, având susținerea lui Ilan Șor”, spune deputatul Grigore Repeșciuc. La eveniment au mai participat deputații Reghina Apostolova și Vladimir Vitiuc.

Recent, echipa Partidului Șor a modernizat și amenajat în comuna Trifănești și două stații de așteptare a transportului public. În același timp, formațiunea și-a propus să implementeze proiecte de iluminat public stradal în peste 100 de localități din țară, inclusiv în toate din raionul Orhei. Anul trecut, echipa lui Ilan Șor a dat în folosință proiecte de iluminat stradal în zeci de comune și sate din raioanele Orhei, Florești, Taraclia, Cahul, Fălești și Criuleni.

P.

Redacția ZUGO

Recent Posts

Reguli noi pentru parcări și mașini abandonate. Ce a votat Parlamentul în prima lectură

Consiliile locale vor putea stabili tarifele pentru parcările publice cu plată, iar șoferii care nu…

19 ore ago

Strada Industrială din Chișinău intră în reparație, anunță Ion Ceban

Lucrările de reabilitare a străzii Industriale din Chișinău ar urma să înceapă în scurt timp.…

20 de ore ago

Energia electrică s-ar putea scumpi cu până la 15% în R. Moldova. Ce spune directorul ANRE

Consumatorii din Republica Moldova ar putea plăti mai mult pentru energia electrică în perioada următoare.…

20 de ore ago

Noul premier al României vine marți la Chișinău, în prima sa vizită externă. Cu cine se va întâlni

Premierul României, Luca Niculescu, va efectua marți, 27 octombrie, o vizită în Republica Moldova. Potrivit…

21 de ore ago

Atac grav într-o școală din România. Un elev ar fi fost înjunghiat de un coleg. Martor: „A început să dea cu maceta”

Un elev de 15 ani a atacat un coleg, joi dimineaţă, cu un obiect tăietor…

22 de ore ago

Forța Fermierilor amenință cu noi proteste dacă autoritățile nu intervin până la 30 octombrie. Ce solicită asociațiile

Agricultorii avertizează că ar putea ieși la protest cu tehnica agricolă dacă autoritățile nu întreprind…

22 de ore ago