Actualitate

Instanța a decis! Ce pedeapsă a primit șoferul care ar fi lăsat-o fără picioare, pe viaduct, pe Marcela Paladi

(update) Gheorghe Begu a fost plasat în arest preventiv. Poliția Capitalei a anunțat în această seară că în urma hotărârii de astăzi a instanței de judecată, până la data când sentința va deveni definitivă, s-a dispus reținerea șoferului care a provocat accidentul rutier pe viaduct și a traumat grav o tânără.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Știrea inițială:

Gheorghe Begu, șoferul care ar fi lăsat-o fără picioare pe Marcela Paladi, într-un accident pe viaductul din Chișinău, și-a aflat pedeapsa. O sentință în acest sens a fost pronunțată astăzi, 3 mai, în absența ambelor părți, de către Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. 

Inculpatul a fost recunoscut vinovat de încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei, încălcare ce a cauzat din imprudenţă o vătămare gravă a integrității corporale (art. 264 alin. (3) din Codul penal) stabilindu-i-se o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 3 ani și 6 luni, cu executare în penitenciar de tip deschis.

În temeiul art. 90/1 din Codul penal, instanța a dispus că inculpatul va executa pedeapsa cu închisoare pe un termen de 2 ani în penitenciar de tip deschis, iar executarea restului pedepsei aplicate cu închisoarea de 1 an și 6 luni se suspendă parțial pe o perioadă de probațiune de trei ani, dacă în această perioadă inculpatul nu va săvârși o nouă infracțiune și prin respectarea condițiilor probațiunii, va îndreptăți încrederea ce i s-a acordat.

Permisul de conducere pe numele inculpatului se va transmite Agenției Servicii Publice, pentru anularea acestuia, odată cu devenirea definitivă a sentinței.

Potrivit hotărârii instanței, Gheorghe Begu îi va mai plăti tinerei un milion de lei cu titlu de prejudiciului moral cauzat prin infracțiune, un milion de lei cu titlu de prejudiciu biologic, și 5000 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare

La fel, s-a decis menținerea sechestrului aplicat prin încheierea din 30 martie 2023 în privința tuturor bunurilor mobile și imobile ale inculpatului, inclusiv conturile și depozitele bancare pentru asigurarea executării hotărârii.

Cu referire la acțiunea civilă privind repararea prejudiciului material cauzat în sumă de 1 291 719 lei, instanța a admis în principiu acțiunea, urmând ca în privința cuantumului solicitat să se expună instanța de judecată civilă.

Potrivit învinuirii înaintate de către procurori, inculpatul, la 6 februarie 2023, pe timp de noapte, deplasându-se pe bulevardul Dacia al capitalei, ignorând prevederile Regulamentului de Circulaţie Rutieră, cu partea din față a automobilului s-a tamponat în partea din spate a unui alt automobil, care era oprit pe banda nr. 2 din motiv că era avariat, strivind-o pe victimă între automobile în momentul în care ultima dorea să instaleze „Triunghiul de siguranță”.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.

Precizăm că Marcela Paladi se află în această perioadă în Germania, unde primește proteze.

Vezi și: Marcela Paladi, tânăra rămasă fără picioare după ședințele de judecată: Când l-am văzut, m-am simțit ca în ziua accidentului

Redacția ZUGO

Recent Posts

video | Cinci promisiuni neîndeplinite și rapoarte de mii de euro? PAS îi cere explicații lui Ion Ceban: „De șapte ani Chișinăul așteaptă”

Fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) din Consiliul Municipal Chișinău îi cere primarului Ion Ceban…

13 ore ago

Erasmus+ se extinde în 2027: Două țări noi se alătură programului

Regatul Unit și Elveția urmează să se asocieze programului Erasmus+ în 2027, extinzând posibilitățile de…

14 ore ago

Zelenski a decorat-o pe Melania Trump cu Ordinul Prinţesei Olga pentru activitatea sa umanitară

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a decorat-o pe prima doamnă a Statelor Unite, Melania Trump, pentru…

15 ore ago

Politico: R. Moldova ar putea fi decuplată de Ucraina în procesul de aderare la UE. Chișinăul ar putea avansa mai rapid în negocieri

Republica Moldova ar putea urma un parcurs separat de Ucraina în procesul de aderare la…

15 ore ago

video | De la lecțiile de română la un concert în Chișinău: Povestea unei fane Carla’s Dreams din Brazilia

Brazilianca Natália Coelho a străbătut mii de kilometri ca să-și vadă trupa preferată, Carla’s Dreams,…

15 ore ago

Denunț la Procuratura Generală pe numele lui Costiuc și Stefanco, după filmările de la Giurgiulești

Filmările realizate de deputații Vasile Costiuc și Sergiu Stefanco în zona Complexului Portuar Giurgiulești au…

16 ore ago