fbpx

Început de săptămână teribil. Un alt bărbat a decedat după ce a fost lovit la Telenești de două mașini

Moarte tragică la ieșirea din localitatea Raruș, raionul Telenești. Un bărbat în vârstă de 41 de ani s-a stins din viață după ce a fost lovit de două automobile. Tragedia a avut loc aseară, în jurul orei 19:00.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

La fața locului a fost solicitată intervenția poliției. Potrivit oamenilor legii, șoferii mașinilor au fost testați alcoolscopic, dovedindu-se că nu se aflau în stare de ebrietate.

Responsabilii au stabilit că, în jurul orei 18:50, victima a fost lovită cu oglinda retrovizoare a unui automobil de model „Ford Mondeo”, conducătorul căruia era un bărbat de 38 de ani, originar din Sîngerei. Ulterior, pietonul a fost tamponat de un alt vehicul, de model „Skoda”, la volanul căruia se afla un șofer de 35 de ani, în momentul în care efectua depășirea pe partea dreaptă a automobilului de marca „Ford”.

Informația a fost comunicată pentru ZUGO de către ofițera de presă a IP Telenești, Irina Burdujan, care ne-a precizat că – preliminar – victima circula neregulamentar. Bărbatul a decedat la fața locului, iar alte circumstanțe urmează a fi stabilite.

Articole asemănătoare

Back to top button