Actualitate

În vizorul ANI: Un ministru admite un conflict de interese, iar un președinte de raion – avere nedeclarată

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a constatat cinci încălcări ale legislației în perioada 6 – 10 septembrie 2021. Astfel, au fost identificate o incompatibilitate de serviciu la un funcționar public cu statut special, din cadrul Inspectoratului de Poliție (IP) Călărași, un consilier din Vișniovca, raionul Cantemir și la doi primari din raioanele Rîșcani și Nisporeni.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

De asemenea, inspectorii de integritate au stabilit în urma controlului averii a unui președinte de raion, că cel din urmă a admis o diferență substanțială și vădită între veniturile realizate și averea dobândită. Despre numele subiecților constatați cu încălcări, ANI va comunica prin actele de constatare, care vor fi publicate pe pagina web a instituției.

Totodată, un funcționar cu statut special din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor, un funcționar public din cadrul Primăriei Cricova, Chișinău și un consilier din Consiliul local Pănășești, raionul Nisporeni, figurează în trei cauze contravenționale pornite de Inspectoratul de Integritate.

Persoanele vizate riscă să fie amendate pentru nedepunerea declarațiilor de avere și interese personale sau depunerea tardivă a acestora.

Inspectorii de integritate au oferit soluții pentru trei conflicte de interese, care au fost declarate în conformitate cu legislația în vigoare de către un ministru și doi primari din raioanele Hîncești și Călărași.

Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.
Victoria Bucur

Recent Posts

foto | Carabinierul Vasile Diacon, campion la un turneu internațional de lupte

Carabinierul Vasile Diacon a devenit campion la un prestigios turneu internațional, anunță Inspectoratul General de…

5 ore ago

video | „A fost o noapte de iad”. Nou atac cu rachete balistice asupra Kievului: Bilanțul tragic anunțat de primarul Klitschko

Rusia a atacat în primele ore ale zilei de sâmbătă cu rachete balistice capitala Ucrainei,…

o zi ago

Zeci de mii de migranți s-au întors voluntar în Maroc după ce au trecut pe teritoriul spaniol Ceuta

Președintele regiunii Ceuta a estimat numărul migranților la 60.000, ceea ce echivalează cu 70% din…

o zi ago

De ce fug oamenii din Maroc? Explicația crizei de la hotarul spaniol

Migranții care caută o viață mai bună consideră Ceuta o poartă de acces către restul…

o zi ago

Noi incendii în Grecia: o suburbie a Atenei a fost evacuată

Noi incendii de vegetație s-au declanșat vineri în Grecia, o țară aflată în stare de…

o zi ago

Ilan Șor, trimis în judecată în dosarul privind delapidarea a 100 de milioane de dolari de la BEM

Procuratura Anticorupție (PA) a anunțat finalizarea urmăririi penale și trimiterea în instanța de judecată, pentru…

2 zile ago