Actualitate

În ultimele 12 luni, prețurile din R. Moldova au crescut cu peste 16%. Produsele alimentare s-au scumpit cu 21%

Biroul Naţional de Statistică (BNS) anunță că prețurile medii de consum în luna ianuarie 2022, comparativ cu luna ianuarie 2021 (în ultimele 12 luni), au crescut cu 16,56%, inclusiv la produse alimentare cu 21,05%, mărfuri nealimentare cu 13,37% și servicii prestate populaţiei cu 14,80%.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.
Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Preţurile medii de consum în luna ianuarie 2022 faţă de luna decembrie 2021 au crescut cu 2,77% (în luna ianuarie 2021 faţă de decembrie 2020 acestea au înregistrat o creștere de 0,46%). Creșterea preţurilor medii de consum a fost determinată de majorarea preţurilor la produsele alimentare cu 3,65%, la mărfurile nealimentare cu 1,79% și la serviciile prestate populației cu 2,96%.

În luna ianuarie 2022, faţă de luna decembrie 2021, au crescut preţurile în particular la următoarele produse alimentare: legume – cu 16,9% (inclusiv la varză – cu 40,3%, castraveți – cu 26,3%, legume rădăcinoase – cu 16,6%, tomate – cu 13,6%, ceapă uscată – cu 10,8%, ciuperci proaspete – cu 5,1%, usturoi – cu 2,6%), fructe proaspete – cu 7,2% (inclusiv la struguri proaspeți – cu 12,5%, fructe sămânțoase – cu 11,8%, fructe exotice – cu 8,5%, citrice – cu 2,1%), cartofi – cu 6,5%, pesmeți și covrigi – cu 3,8%, făină de grâu și porumb – cu 3,5%, și, respectiv, cu 2,7%, biscuiți și turte dulci – cu 3,0%, ouă de găină – cu 2,7%, zahăr – cu 2,0%, crupe – cu 1,9%, pâine din făină de grâu – cu 1,7%, carne, preparate şi conserve din carne – cu 1,6% (inclusiv la carne de vită – cu 4,0%, carne de porc – cu 2,5%, carne de pasăre – cu 1,2%).

La mărfurile nealimentare, în luna ianuarie 2022 față de decembrie 2021, au fost înregistrate creșteri mai semnificative de preț la: carburanți – cu 7,7% (inclusiv la motorină – cu 9,1%, benzină – cu 7,3%), cărbune de pământ – cu 6,7%, brichete și peleți din biomasă – cu 5,2%, plante și flori – 3,1%, lemne pentru foc – cu 3,0%, materiale pentru întreținerea și repararea locuinței – cu 2,3%, aparate de uz casnic de capacitate mare, electrice și neelectrice – cu 2,1%, țigări – cu 1,9%. Concomitent, în aceeași perioadă, au fost înregistrate unele reduceri de preț la gaz lichefiat, ambalat în butelii – cu 1,6%.

Pentru serviciile prestate populaţiei, în luna ianuarie 2022 faţă de luna decembrie 2021, au fost înregistrate creșteri de preț cu 2,96%, inclusiv la: gazul din rețea – cu 27,2%, serviciile casnice și gospodărești – cu 11,3%, serviciile transportului de pasageri cu taxiul – cu 8,3%, serviciile de reparare a mobilei și a articolelor de mobilier – cu 7,9%, serviciile de reparare a încălțămintei – cu 6,8%, serviciile de reparare a aparatelor de uz casnic – cu 4,8%, serviciile de colectare a deșeurilor – cu 3,5%, serviciile stomatologice – cu 2,8%.

Redacția ZUGO

Recent Posts

Datele a peste 750.000 de cetățeni ai R. Moldova, extrase de infractori. Anunțul Agenției de Guvernare Electronică

Potrivit estimărilor preliminare ale autorităților, în urma unui atac cibernetic asupra serviciilor publice digitale, „au…

12 ore ago

video | Luca Niculescu, mesaj la Chișinău pentru investitorii români din R. Moldova: „Nu dorim să creștem taxele și impozitele”

Premierul României, Luca Niculescu, se află marți, 27 octombrie, la Chișinău, în prima sa vizită…

13 ore ago

Economia R. Moldova încetinește în 2026. Prognoza Băncii Mondiale

Economia Republicii Moldova va crește cu doar 1,9% în 2026, după un avans de 2,4%…

14 ore ago

Examenele naționale din R. Moldova vor fi îmbunătățite. Peste 30 de specialiști, instruiți în România

Peste 30 de specialiști din Republica Moldova participă, în perioada 26–30 octombrie, la un program…

15 ore ago

video | Secretul unei plăcinte delicioase cu mere și brânză, pregătite la Cahul

Plăcintele cu mere și cu brânză sunt în centrul unui nou episod culinar realizat de…

15 ore ago

video | Propaganda nu s-a oprit după alegeri. Cum sunt amplificate mesajele politice manipulative pe Facebook

După scrutinul parlamentar din 28 septembrie 2025, Facebook-ul moldovenesc a fost inundat de profiluri și…

15 ore ago