fbpx

În spatele unui restaurant din capitală a fost descoperit cadavrul unui bărbat. Acesta s-ar fi sinucis

În această după amiază, în jurul orei 14:25, un trecător a sesizat poliția despre cadavrul unui bărbat, care se afla în spatele unui restaurant din sectorul Râșcani al capitalei.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Inspectoratul de Poliție a sectorului Râșcani a fost sesizat prin intermediul serviciului 112, precum că pe strada Mihail Sadoveanu, în spatele unui restaurant, în pădure a fost depistat un bărbat strangulat într-un copac.

La fața locului imediat s-a deplasat un echipaj BPRO și grupa operativă a IP Râșcani. De asemnea, a fost solicitat și medicul legist pentru examinarea cadavrului. Totodată, în urma acțiunilor întreprinse, polițiștii au stabilit identitatea bărbatului în vârstă de 42 de ani.

În urma examinării de către medicul legist, urme de moarte violentă nu au fost depistate, iar cadavrul a fost îndreptat la Centrul de Medicină Legală pentru expertiză.

Pe marginea acestui caz a fost inițiată o anchetă. Polițiștii întreprind toate măsurile pentru a stabili circumstanțele decesului, dar și investighează posibilitatea unui suicid și care ar fi fost motivele.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button