fbpx

În doar un an de la privatizare, noii proprietari ai Air Moldova au rambursat peste 1 miliard de lei din datoriile companiei

Managementul de stat al Air Moldova a îngropat compania în datorii, iar investitorii privați o salvează de la faliment chiar din primul an de la privatizare. O spun datele unui raport al Curții de Conturi, care subliniază faptul că noua administrație – Civil Aviation Group – a reușit performanța de a rambursa, din banii câștigați din activitatea operațională, peste 83% din datoriile de circa 1,3 miliarde de lei acumulate de fosta administrație.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Astfel, la 31 octombrie 2019, compania Air Moldova, reorganizată deja în SRL mai avea de achitat creditorilor doar 190 de milioane de lei, dintre care câteva milioane în bugetul de stat, scrie portalul economic MoldStreet. De menționat că noi proprietari, din momentul privatizării, au la dispoziție trei ani pentru achitarea datoriilor.

Preşedintele Curţii de Conturi, Marian Lupu s-a arătat uimit de faptul că acest lucru nu a putut fi făcut timp de 10 ani de administratorii statului.

„Air Moldova” a fost privatizată în toamna anului trecut cu 50 de milioane de lei de către „Civil Aviation Group”. Valoarea tranzacției de vânzare-cumpărare depășea 1,2 miliarde de lei, dintre care 50 milioane de lei au fost transferate la Bugetul de Stat, restul sumei reprezintă datoriile companiei „Air Moldova”, pe care investitorul s-a obligat să le achite în decurs de trei ani.

Compania „Air Moldova” a fost fondată la 12 ianuarie 1993.

Articole asemănătoare

Back to top button