fbpx

Igor Dodon reacționează la cazul moldovenilor care au rămas fără copii în Franța: Mă implic personal în rezolvarea situației

Cazul în care o familie de moldoveni a rămas fără copii în Franța a ajuns și în vizorul președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon. Aceasta spune că „personal” va încerca să rezolve problema.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

În context, șeful statului a trimis o solicitare omologului său din Franța, dar și a anunțat că va vizita personal această familie.

„Am rămas profund surprins de cazul concetățenilor noștri stabiliți recent cu traiul în Franța, cărora le-au fost luați copiii și plasați în Centrul pentru copii, părinții având dreptul să-și viziteze micuții o dată la 10 zile.

Am decis să mă implic personal în rezolvarea situației respective. În acest sens, am semnat o scrisoare oficială în adresa președintelui Republicii Franceze, Emmanuel Macron, cu solicitarea de a contribui la reîntoarcerea copiilor Lois și Eunicea în familie.

Peste câteva săptămâni, conform agendei, voi fi la Paris în vizită de lucru și voi merge personal la familia Zubcov. În calitate de președinte al țării sunt obligat să apăr interesele fiecărui cetățean al RM, indiferent unde se află acesta”, a declarat Dodon.

Amintim că doi moldoveni au plecat în Franța cu toată familia, însă au rămas fără copii după ce directoarea grădiniței pe care o frecventează fiica lor a văzut pe corpul copilei câteva vânătăi.

Articole asemănătoare

Back to top button