Actualitate

Guvernul susține proiectul de lege privind statutul municipiului Bălți. Ce presupune acest lucru

Capacitățile administrației publice din municipiul Bălți vor fi consolidate, iar taxele locale vor fi colectate în baza unui nou mecanism. În acest sens, Guvernul a avizat pozitiv inițiativa legislativă privind statutul municipiului Bălți.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit proiectului, Consiliul municipal Bălți și Primăria municipiu Bălți vor putea să întreprindă o serie de acțiuni ce vor consolida capacitățile administrației publice municipale, raporturile acesteia cu administrația publică locală din componența municipiu Bălți (Sadovoe și Elizaveta), dar și cu serviciile publice municipale care vor impulsiona dezvoltarea regiunii în ansamblu.

De asemenea, se propune introducerea delimitării între competențele primarului, în special cele proprii și cele delegate. Astfel, cele delegate să fie finanțate din bugetul de stat, iar cele proprii din bugetul local. Această delimitare va permite asigurarea financiară completă și realizarea tuturor competențelor administrației publice locale.

O altă propunere se referă la instituirea unui mecanism separat de colectare a taxelor locale. În prezent, acestea sunt percepute de instituțiile fiscale, care, potrivit autorilor, nu au demonstrat randamentul necesar. Respectiv, odată cu adoptarea acestei legi, va fi necesară și modificarea altor acte normative, inclusiv a Legii privind finanțele publice locale, în scopul consolidării finanțelor publice destinate bunei funcționări a autorităților administrației publice ale municipiu Bălți.

Victoria Bucur

Recent Posts

Două baloane de tip aerostat au survolat nordul R. Moldova

Sistemul național integrat de monitorizare anunță despre două cazuri de traversare neautorizată a spațiului aerian…

6 ore ago

Dan Olaru a devenit pentru al doilea an la rând campion balcanic

Arcașul din Republica Moldova, Dan Olaru, a devenit pentru al doilea an consecutiv campion balcanic…

7 ore ago

R. Moldova ar putea introduce vize pentru cetățenii Rusiei, Belarusului și ai altor state. Ce spune premierul

Cetățenii Rusiei, Belarusului și ai altor state ar putea avea nevoie de vize pentru a…

o zi ago

foto | Cultura din R. Moldova, conectată la Europa prin finanțări, mobilități și proiecte comune

Artiștii, specialiștii din domeniul culturii și organizațiile culturale din R. Moldova au acces la programe…

o zi ago

video | „Au fost accesate datele a circa 450.000 de cetățeni, care vor fi notificați de AGE”. Sandu anunță crearea unui grup de lucru după ședința CNS

Datele a circa 450.000 de cetățeni au fost accesate în urma atacului cibernetic asupra infrastructurii…

o zi ago

România repornește un reactor nuclear de la Cernavodă, după mai bine de trei luni de pauză

Nuclearelectrica a început miercuri, 4 noiembrie, manevrele de pornire a Unității 1 a Centralei Nuclearoelectrice…

o zi ago