fbpx

foto, video | S-au jucat „de-a v-ați ascunselea”? Sute de țigarete și o armă, reținute la controlul vamal

Serviciul Vamal a contracarat două tentative de trafic ilegal cu țigări și arme, ce urmau să fie transportate fraudulos peste frontieră, fiind tăinuite în ascunzișuri și locuri special amenajate, în scopul eschivării de la controlul vamal.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Țigările au fost descoperite la ieșire din țară prin postul vamal Costești, cu asistența câinelui specializat al Vămii. Pe acest caz, este documentată o cetățeană a României, care ar fi tăinuit țigaretele într-un loc special amenajat și greu accesibil în tavanul automobilului pe care îl conducea, modificând elementele constructive ale autoturismului.

În celălalt caz, arma pneumatică a fost descoperită de către vameșii de la Ungheni (feroviar), la intrare în țară, în bagajul personal al unui pasager din trenul București-Chișinău. În urma înlăturării plăcii de polistiren a cutiei în care se afla o boxă muzicală, funcționarii vamali au depistat o armă neagră din metal, de calibru 6 mm.

Țigaretele și autoturismul au fost reținute, iar arma a fost ridicată și urmează a fi transmisă, după competență, subdiviziunilor abilitate pentru efectuarea expertizei. Cercetările continuă în vederea tragerii la răspundere a persoanelor care ar fi vinovate, în conformitate cu normele legale.

Articole asemănătoare

Back to top button