Actualitate

foto | Vești bune pentru iubitorii de natație! Clubul sportiv „Dinamo” a fost renovat și dotat cu echipamente moderne

Clubul sportiv „Dinamo” al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) va oferi condiții mai bune pentru iubitorii de natație și pentru sportivii de performanță. Instituția a fost renovată și dotată din sursele Ministerului Afacerilor Interne, cu sprijinul Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD).

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Valoarea investiției se ridică la 1,95 milioane dolari americani, sumă care include o contribuție de 100 mii dolari americani din partea PNUD. Obiectivul a fost reparat capital pentru prima dată după 45 de ani de la darea în exploatare.

„Deschiderea bazinelor a fost mult așteptată, atât de angajații sistemului și sportivii de performanță, cât și de cetățeni. Ne bucurăm că începând cu ziua de astăzi putem oferi astfel de servicii persoanelor care practică înotul. În acest fel, contribuim la pregătirea fizică și sănătatea angajaților MAI, dar și a tuturor iubitorilor de natație”, a afirmat Serghei Diaconu, Secretar de Stat la Ministerul Afacerilor Interne.

„Inaugurarea Clubului sportiv Dinamo este un exemplu excelent al cooperării multidimensionale dintre PNUD și MAI, colaborare care acoperă mai multe domenii: de la îmbunătățirea securității umane, la reducerea riscului de dezastre, digitalizarea afacerilor interne, dezvoltarea unui sistem de aplicare a legii responsabil, eficient și profesionist”, a afirmat Andrea Cuzyova, Reprezentantă rezidentă adjunctă PNUD în Republica Moldova.

Două bazine moderne, cu sisteme de filtrare și tratare a apei, vestiare bine amenajate, o sală de sport, oficii administrative, blocuri sanitare – așa arată acum bazinul „Dinamo”. Au fost reconstruite toate spaţiile de pe teritoriul centrului de nataţie, suprafața totală a cărora depășește 1400 m2. A fost amenajat și teritoriul adiacent, cu o suprafață de peste 3000 m2.

La modernizarea centrului „Dinamo” au fost utilizate tehnologii durabile, cum ar fi placarea albiei cu plăci din inox laminat și instalarea sistemelor performante de filtrare și tratare a apei. De asemenea, au fost instalate sisteme și echipamente moderne de dirijare a activităților în cadrul centrului, inclusiv sisteme automatizate de termoficare, ventilare, condiționare a aerului etc. Personalul tehnic al centrului de natație a fost instruit pentru operarea corectă a sistemelor instalate.

Aceste investiții vor permite funcționarea durabilă a centrului de natație. După modernizarea bazinului, numărul de beneficiari va crește substanțial, estimându-se la circa 12 mii de persoane anual.

Toate facilitățile existente sunt accesibile și pentru persoanele cu dizabilități. De exemplu, pentru persoanele cu deficienţe de vedere sunt proiectate şi instalate pavaje tactile. Utilizatorii de scaune rulante dispun de rampe de acces și grupuri sanitare dotate corespunzător.

Unul dintre cele două bazine – cu lungimea de 25 de metri și lățimea de 14 metri, are șase piste pentru înotători. La proiectarea acestuia s-a ținut cont de cerințele Federației Internaționale pentru Natație (FINA), fapt care va permite organizarea unor competiții sportive locale.

Până la demararea lucrărilor de reparație capitală, la bazinul „Dinamo” se antrenau lunar circa 800 de polițiști. Totodată, în jur de două mii de persoane – adulți și copii, își cumpărau anual abonamente pentru a practica înotul. Toată infrastructura era învechită.

Sistemul de filtrare a apei, iluminarea, dar şi reţelele de apeduct și canalizare nu fuseseră schimbate niciodată. Defecțiunile tehnice erau la ordinea zilei, motiv din care antrenamentele erau de multe ori amânate, iar pierderile de apă și costurile de întreținere a infrastructurii învechite erau enorme.

Reparația capitală a bazinului „Dinamo” a fost realizată în cadrul proiectului „Consolidarea capacităților Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova și ale subdiviziunilor subordonate pentru implementarea eficientă a reformelor sectoriale”.

Obiectivul general al proiectului a fost de a contribui la consolidarea cadrului operațional și funcțional al MAI pentru implementarea eficientă, transparentă și incluzivă a reformelor sectoriale în domeniul ordinii publice, protecției civile, securității hotarelor, migrației și azilului în conformitate cu prioritățile naționale și angajamentele internaționale.

Mihaela Roibu

Recent Posts

video | O dronă a explodat la Rîșcani. Ar fi vorba despre același aparat care a survolat Chișinăul și a ajuns la Iași

update 19:02 | Și poliția a publicat un colaj. update 18:50 | Au apărut primele imagini…

7 ore ago

update | O dronă Shahed a survolat R. Moldova deasupra Tighinei, a Chișinăului și a Ungheniului, după care a ajuns în județul Iași

update 18:25 | Aceeași dronă ar fi explodat în extravilanul localității Mihăilenii Vechi din raionul…

8 ore ago

„O surpriză plăcută”: Raioanele ar putea primi o altă denumire după reforma administrativă

Autoritățile publice locale de nivelul doi, adică actualele raioane, vor avea mai multă autonomie. Guvernul…

11 ore ago

Rezultatele PISA 2025: R. Moldova, cu cel mai bun scor din istorie la Științe, dar în scădere la Matematică și Lectură

Republica Moldova a înregistrat progrese la PISA 2025, în special la științe și la noul…

12 ore ago

Noi reguli pentru elevii din clasele primare: ce se schimbă la note, calificative și evaluări

Ministerul Educației și Cercetării a aprobat o nouă Metodologie de evaluare pentru clasele primare, care…

12 ore ago

video | Cinci tineri, documentați pentru comportament agresiv în trafic. Ce sancțiuni riscă

Cinci tineri din raionul Fălești, cu vârste cuprinse între 20 și 24 de ani, au…

13 ore ago