Actualitate

foto | Scara unui bloc locativ din Chișinău, brăzdată cu sânge. Un bărbat ar fi încercat să-și taie venele în prezența familiei și vecinilor

Un bărbat, locuitor al unui bloc din centrul capitalei, ar fi încercat să se sinucidă prin tăierea venelor. După ce și-ar fi provocat mai multe plăgi cu un cuțit, individul a ieșit în scara blocului, amenințând și vecinii.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Cazul a avut loc zilele trecute, informația fiind transmisă mass-mediei de către ruda unuia dintre locatarii blocului în care s-au produs scenele de groază. Speriați de bărbatul care umbla pe coridoare plin de sânge, oamenii au chemat poliția și ambulanța. Individul a fost transportat la spital.

Potrivit celorlalți locatari, bărbatul nu este la prima tentativă de suicid, de aceea frica se întețește de fiecare dată când acesta devine agresiv și vulnerabil. Oamenii au solicitat protecție din partea poliției, însă, spun ei, nu au fost luați în serios, fiind îndemnați să angajeze agenți de pază.

Potrivit ofițerei de presă a Direcției de Poliție Chișinău, martorii vor fi audiați de sectorist, iar comportamentul polițiștilor care au intervenit de urgență la fața locului va fi investigat.

Bărbatul care ar fi încercat să se sinucidă este căsătorit și locuiește cu soția și copilul lor de 2 anișori.

Atenție! Urmează imagini cu impact emoțional!

Foto: Basil Nikas via Facebook

Valeria Dumitriu

Recent Posts

În R. Moldova au fost înregistrate două cazuri de infecție cu virusul West Nile

Agenția Națională pentru Sănătate Publică informează că marți, 8 septembrie, în R. Moldova au fost…

2 ore ago

Ministrul sănătății: Tinerii medici vor fi repartizați „mult mai inteligent”, nu doar pentru a acoperi golurile din spitale

Procedura de repartizare a tinerilor specialiști în sistemul medical va fi menținută, însă mecanismul va…

6 ore ago

Guvernul se pregătește de iarnă: 52 de măsuri pentru energie, gaze și combustibili

Guvernul a aprobat planul de pregătire pentru sezonul rece 2026–2027. Documentul include 52 de măsuri…

7 ore ago

Un instructor auto din Chișinău, reținut de oamenii legii într-un dosar de trafic de influență

Un instructor al unei școli auto din Chișinău a fost reținut pentru 72 de ore…

7 ore ago

Elita mondială a Customer Experience vine la Chișinău: CX Conference debutează în Republica Moldova pe 8 octombrie, la MAIB Park

Pentru prima dată, Chișinăul intră pe harta internațională a experienței clientului. Pe 8 octombrie 2026,…

8 ore ago

Programul de ajutor pentru sezonul rece va fi anunțat „cât de curând”, anunță Tofan

Programul de ajutor pentru sezonul rece se află în etapa finală de definitivare, iar Guvernul…

8 ore ago