Actualitate

foto | Primăvara în plină toamnă! La Soroca a înflorit un vișin

La sfârșitul lunii septembrie, păcălit de soare, la Soroca a înflorit un vișin. Imagini de la fața locului au fost publicate de Observatorul de Nord.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit tradițiilor populare, pomii înfloriți în acest sezon prevestesc o toamnă lungă și o iarnă târzie. Pe de altă parte, specialiștii susțin că nu există nimic rău în această înflorire, fenomenul fiind cauzat de mai mulți factori precum clima, genetica și condițiile meteorologice.

Înflorirea secundară este rară, dar a mai fost înregistrată anterior. Anul trecut, în mai multe localități din România s-a produs același fenomen. La fel, castanii din Chișinău au înflorit anul trecut, chiar în septembrie, iar pomii fructiferi din Sîngerei și-au arătat florile în toamna anului 2010.

Foto: Vadim Șterbate/ Observatorul de Nord

 

 

 

 

Victoria Laur

Recent Posts

Ministrul sănătății: Tinerii medici vor fi repartizați „mult mai inteligent”, nu doar pentru a acoperi golurile din spitale

Procedura de repartizare a tinerilor specialiști în sistemul medical va fi menținută, însă mecanismul va…

4 ore ago

Guvernul se pregătește de iarnă: 52 de măsuri pentru energie, gaze și combustibili

Guvernul a aprobat planul de pregătire pentru sezonul rece 2026–2027. Documentul include 52 de măsuri…

4 ore ago

Un instructor auto din Chișinău, reținut de oamenii legii într-un dosar de trafic de influență

Un instructor al unei școli auto din Chișinău a fost reținut pentru 72 de ore…

5 ore ago

Elita mondială a Customer Experience vine la Chișinău: CX Conference debutează în Republica Moldova pe 8 octombrie, la MAIB Park

Pentru prima dată, Chișinăul intră pe harta internațională a experienței clientului. Pe 8 octombrie 2026,…

5 ore ago

Programul de ajutor pentru sezonul rece va fi anunțat „cât de curând”, anunță Tofan

Programul de ajutor pentru sezonul rece se află în etapa finală de definitivare, iar Guvernul…

5 ore ago

Mesajul Maiei Sandu, după atacul de la frontiera R. Moldova: „Un risc enorm pentru viețile oamenilor noștri”

Președinta Maia Sandu a reacționat după atacurile rusești din noaptea trecută asupra Ucrainei, inclusiv în…

6 ore ago