fbpx

foto | La depozitul de pe Calea Basarabiei s-au scurs peste 40 de litri de acetonă. Pompierii folosesc nisip în cadrul intervenției

La depozitul de pe Calea Basarabiei, care a luat foc miercuri dimineața, s-au scurs peste 40 de litri de acetonă. Pompierii folosesc nisip în cadrul intervenției.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Mai multe recipiente cu lichide inflamabile au fost supuse exploziei mecanice în urma dezvoltării incendiului. Așadar, pentru prevenirea scurgerii acestor substanțe, pompierii utilizează nisip.

La fața locului au fost create patru sectoare de luptă a echipelor, care intervin concomitent pentru lichidarea incendiului în focar. Efectivul de trupă a fost schimbat, iar forțe noi intervin la misiune.

Amintim că, dimineața zilei de 21 aprilie, un depozit de vopsea de pe str. Calea Basarabiei a fost cuprins de flăcări. La fața locului au intervenit 15 echipaje și 60 de pompieri.

Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 07:19, iar coloana de fum era atât de înaltă încât se observa din centrul capitalei. Potrivit informațiilor oferite de  IGSU, suprafața depozitului afectat este de 2000 de metri pătrați. Victime nu au fost raportate.

Localizarea arderii s-a produs la ora 08:57, iar pompierii continuă să lucreze la fața locului. Circumstanțele și cauza producerii incendiului urmează a fi stabilite ulterior de către specialiști.

Foto: IGSU

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button