Foto: PCCOCS
Pe 29 august, procurorii PCCOCS, oficiul Nord, de comun cu ofițerii Serviciului Vamal, au reținut în flagrant membrii unei grupări criminale specializate în contrabandă cu mărfuri de larg consum. În urma perchizițiilor, de la aceștia a fost confiscată ridicată marfă de circa 3 milioane de lei.
Potrivit unui comunicat emis de Procuratură, până a pătrunde în țară, produsele erau achiziționate de la piața „Dragonul Roșu” din București. Faptele erau comise cu implicarea unui polițist de frontieră care ar fi facilitat introducerea clandestină a mărfurilor pe teritoriul Republicii Moldova.
În baza unei scheme bine determinate, gruparea criminală tăinuia bunurile în localitățile din apropierea punctelor de trecere a frontierei, pentru ca mai apoi, să fie transportate sistematic spre piețele din capitală în cantități mai mici.
Membrii rețelei infracționale, fiecare având un rol prestabilit, au fost reținuți în flagrant, în dimineața zilei de 29 august 2019, în urma unei ambuscade organizate de Serviciul Vamal la punctul de trecere a frontierei „Leușeni”.
Imediat după reținerea grupării, procurorii din cadrul oficiului Nord al PCCOCS și ofițerii Serviciului Vamal au descins la mai multe adrese, unde au efectuat 13 percheziții. Aceștia au ridicat loturi de mărfuri de larg consum, fără acte de proveniență.
Totodată, Poliția de Frontieră a venit cu o reacție după reținerea angajatului și declară că a demarat o anchetă de serviciu, prin care vor fi cercetate toate împrejurările privitoare la infracțiunea invocată. La fel, instituția condamnă actele de implicare a angajaților în activități ilicite și va acorda suportul necesar instituțiilor de resort pentru ca aceștia să fie atrași la răspundere.
În vederea stabilirii complete a circumstanțelor săvârșirii infracțiunii și identificării tuturor persoanelor implicate în schema de contrabandă, oamenii legii continuă cercetările. Suspecții au fost arestați preventiv pe un termen de 10 zile. Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă până la 10 ani de pușcărie.
Agenția Națională pentru Sănătate Publică informează că marți, 8 septembrie, în R. Moldova au fost…
Procedura de repartizare a tinerilor specialiști în sistemul medical va fi menținută, însă mecanismul va…
Guvernul a aprobat planul de pregătire pentru sezonul rece 2026–2027. Documentul include 52 de măsuri…
Un instructor al unei școli auto din Chișinău a fost reținut pentru 72 de ore…
Pentru prima dată, Chișinăul intră pe harta internațională a experienței clientului. Pe 8 octombrie 2026,…
Programul de ajutor pentru sezonul rece se află în etapa finală de definitivare, iar Guvernul…