fbpx

foto | Comuniștii și Partidul Șor au protestat la ANRE împotriva scumpirilor resurselor energetice

Reprezentanții și susținătorii Partidului Comunist și Partidului Șor au protestat vineri, 20 mai, în fața sediului Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), față de prețurile la carburanți, energie electrică și gaz. Protestatarii au cerut demisia ANRE, pe care au învinuit-o de incompetență și de faptul că nu face nimic pentru a împiedica majorarea prețurilor. 

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Domnilor de la ANRE, vă rog să ne spuneți în ce constă activitatea dvs.? Vă spunem noi, în fiecare dimineață, ei vin la birou și trimit companiilor petroliere tarifele privind carburanții. În computerul lor, sunt cifrele, formula pe care le trimit companiilor care vând carburanți. Atât! Aceasta este întreaga activitate a acestei instituții, pentru care primește bani nebuni. Ceea ce-ar mai face din când în când, este să verifice dacă s-au respectat tarifele stabilite de ANRE”, a spus deputatul Vadim Fotescu.

Totodată, oamenii au acuzat guvernarea PAS pentru faptul că îi sărăcește intenționat pe oameni și că i-a abandonat complet. Marina Tauber a declarat că Guvernul actual este o rușine națională, care în loc să ofere soluții, face show-uri de prost gust.

„Mergem înainte, ca o platformă de opoziție, care vrea să lupte pentru drepturile cetățenilor. Guvernul actual este o rușine națională. Cei care majorează prețurile în fiecare zi stau în fotolii calde. Cerem insistent ca acești oameni să-și părăsească fotoliile.

La protestul de azi sunt mai mulți oameni în vârstă, care au construit această țară, dar care astăzi sunt nevoiți să moară de foame și să nu aibă cu ce achita facturile. Pragul psihologic pentru benzină a trecut de 30 de lei. Actuala guvernare, în loc să ofere soluții, face show-uri de prost gust. Rușine, Maia Sandu! Demisia!”, a afirmat Marina Tauber.

„Cerem demisia in corpore a ANRE. Această instituție trebuie lichidată, pentru că nu aduce beneficii Republicii Moldova. Angajații acestei instituții au salarii grase, cărora le este în cot de problemele cetățenilor. Trebuie să scăpăm de actuala guvernare, care este una incompetentă și nu se știe ce prețuri vom avea la toamnă”, a menționat Nigai Veaceslav, deputat PCRM.

„De vină pentru tot ce se întâmplă în țară e această guvernare. De vină e Maia Sandu, de vine e Andrei Spînu, care nu e dominator, dar terminator. Aceeași vină o poartă o serie de alte instituții, printre care și ANRE. Ce ne-a promis PAS? Că va descoperi schemele și le va anihila. Iată unde se simt bine schemele – aici, la ANRE”, a declarat Elena Bodnarenco, deputat PCRM.

Foto: Partidul Șor

Articole asemănătoare

Back to top button