fbpx

foto | Ceban i-a cerut primarului Moscovei tehnică pentru necesitățile capitalei. Ce au mai discutat cei doi edili?

Ion Ceban a avut ieri o întrevedere cu edilul orașului Moscova, Serghei Sobeanin. Cei doi au discutat despre perspectivele de dezvoltare a relațiilor de colaborare dintre cele două capitale.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Primarul Chișinăului i-a comunicat omologului său că își dorește o cooperare strânsă pentru preluarea bunelor practici. În acest sens, a fost stabilită inițierea mai multor vizite de studiu la Moscova a reprezentanților subdiviziunilor structurale ale Chișinăului.

La rândul său, Serghei Sobeanin s-a declarat pregătit să accepte parteneriate în diferite domenii. Acesta a spus că va susține Primăria Chișinău în implementarea proiectelor de dezvoltare urbană, prin expertiză și schimb de experiență pentru specialiștii din domeniile de profil.

În context, Ion Ceban a solicitat administrației Moscovei examinarea posibilității de a oferi Chișinăului suport sub formă de tehnică și utilaje specializate pentru necesitățile curente ale municipalității, precum și inițierea în timpul apropiat a mai multor proiecte de investiții și parteneriate publice private.

La finalul întrevederii, primarul capitalei i-a mulțumit lui Serghei Sobeanin pentru deschiderea spre colaborare și l-a invitat într-o vizită oficială la Chișinău.

Citește și: Aflat în vizită la Moscova, Ion Ceban a avut o „discuție constructivă” cu vicepremierul rus Dmitrii Kozak

Articole asemănătoare

Back to top button