fbpx

foto | „Afacere” cu droguri pusă pe roate de patru tineri din Bălți. Ce pedeapsă riscă?

Autoritățile din Bălți au destructurat activitatea ilegală a unui grup infracțional, specializat în comercializarea drogurilor în zona de nord a țării. Grupul era format din patru tineri cu vârstele cuprinse între 18 și 20 de ani. Aceștia au fost reținuți de oamenii legii.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit Poliției, bănuiții au activat din ianuarie până în prezent, creând magazine online prin aplicația „Telegram”. Grupul utiliza terminale valutare și plasa drogurile în ascunzișuri, astfel evitând contactul direct cu clienții.

În urma perchezițiilor efectuate, oamenii legii au depistat și ridicat 57 de pachețele cu droguri, 19.120 de lei, cartele bancare, documente bancare, telefoane mobile de pe care erau administrate magazinele virtuale, carnete cu notițe ale drogurilor realizate, cartele SIM, stick-uri, un cântar electronic, precum și materiale pentru ambalarea substanțelor narcotice.

Pe acest caz oamenii legii au inițiat o cauză penală pentru circulație ilegală de droguri, etnobotanice sau analogi ale acestora în scop de înstrăinare.

Suspecții riscă închisoare de la 7 până la 15 ani.

Foto: politia.md
Foto: politia.md

Articole asemănătoare

Back to top button