fbpx

foto | Accident tragic la Strășeni: O mașină a lovit doi copii pe trecerea de pietoni. Unul dintre ei a decedat

Un grav accident rutier s-a produs în seara zilei de luni, 2 februarie, în jurul orei 19:00, pe traseul R-1, la kilometrul 22+500, în direcția municipiului Chișinău. Poliția din Strășeni a fost sesizată despre tamponarea unor pietoni.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit informațiilor preliminare oferite de oamenii legii, un tânăr de 19 ani, aflat la volanul unui automobil de marca Mercedes, a lovit doi minori care traversau regulamentar strada pe trecerea de pietoni.

În urma impactului, o fetiță de 12 ani și un băiat de 14 ani au fost transportați de urgență la Spitalul Raional Strășeni, ambii în stare gravă. Din nefericire, băiatul a decedat ulterior în secția de terapie intensivă.

Șoferul a fost supus testării alcoolscopice, rezultatul fiind negativ. Pe acest caz a fost inițiată o anchetă, iar conducătorul auto urmează să fie reținut conform prevederilor legale, menționează oamenii legii.

Articole asemănătoare

Back to top button