fbpx

Foste eleve de la Școala Profesională nr. 2 povestesc cum șeful DETS la Primăria Chișinău le-ar fi terorizat: „Le spunea că le așteaptă la el în odaie peste 10 minute”

Mai multe foste eleve de la Școala Profesională nr. 2 relatează că ar fi fost terorizate de Andrei Pavaloi, actualul șef al Direcției educație (DGETS) la Primăria Chișinău. Dezvăluirile au fost făcute în cadrul unei investigații realizate de ziarul Timpul, victimele relatând că ar fi fost abuzate atât psihologic, cât și sexual.

Potrivit lor, Pavaloi, pe atunci angajat al Școlii Profesionale nr. 2, s-ar fi purtat urât, ar fi obișnuit să consume în fiecare seară alcool, să fumeze și să cânte împreună cu membri ai Partidului Liberal, ar fi amenințat fetele cu exmatricularea și le-ar fi spus să-l aștepte în camere, ar fi agresat fizic elevii, ar fi intrat în camerele domnișoarelor și le-ar fi urmărit în timp ce se spălau, dar și le-ar fi amenințat că vor rămâne fără cămin dacă se vor plânge părinților.

Conform sursei citate, Andrei Pavaloi a activat la Școala Profesională nr. 2 timp de 14 ani, din 2002 până în 2016. Acesta a deținut funcțiile de profesor de istorie, director adjunct gospodărie și a ajuns director adjunct pe educație.

Fostele eleve nu au uitat spaima

„Am vorbit cu fetele, nici una nu a uitat de spaima și emoțiile pe care le-am avut atunci, la 15-16 ani. Ne-am mirat tare că o astfel de persoană a fost numită într-o funcție importantă, în loc să fie pedepsită. Am hotărât să scriem doar după ce președintele țării ne-a numit pe noi, cei plecați de acasă, electorat paralel. Ne-am dat seama de ce un om ca Pavaloi este promovat de socialiști, fiindcă ei astfel sunt în albia lor.

Suntem dezamăgite total. Nu există dreptate în Moldova. Ei sunt protejați. Atunci erau cererile noastre la Poliție, se ținea cont de principiul confidențialității, fetele erau pe loc, dar acum e tare greu de demonstrat.

E foarte simplu să amăgești o adolescentă de 16 ani. Directoarea nu voia să scoată gunoiul din casă. Nimeni nu ne credea că spunem adevărul. Directoarea zicea că spunem minciuni, venea polițistul – la fel. Nimeni nu ne proteja”, ne-a scris Veronica N., transmite timpul.md, precizând că numele real al tinerei a fost schimbat.

La fel, conform sursei citate, și foștii angajați ai instituției afirmă că în colectiv ar fi existat regula „să nu fie scos gunoiul afară”. Potrivit lor, poziția administrației era că elevii vin și pleacă, însă colegii rămân și „trebuie să fie totul bine”.

„Andrei Pavaloi are dibăcia, însușirea de a se lipi de oamenii care pot să-l ajute. Știe să se lingușească. Asta e o trăsătură care ajută în carieră la noi. Curând, acest cusur va fi o calitate. Dacă a ajuns Pavaloi șef al Direcția educației, e sfârșitul lumii. Și oriunde te întorci, șefii sunt de felul acesta”, declară unul dintre foștii colegi, precizând că Pavaloi era bun ca profesionist, dar nu-și putea stăpâni viciile.

Anterior, presa scris despre un scandal la Școala Profesională nr. 2, după ce un grup de profesori s-a arătat nemulțumit că Ministerul Educației l-a numit în funcția de director interimar pe Andrei Pavaloi, care ar fi fost cercetat penal pentru delapidări. Atunci, actualul șef al DGTES din capitală a respins acuzațiile, menționând că este nevinovat. Potrivit declarațiilor de atunci, dosarul penal ar fi fost fabricat de fosta directoare a școlii de același lucru. Ulterior, Pavaloi a fost achitat de instanță.

Nimeni nu știe cum a trecut de la liberali la socialiști

Jurnaliștii de la Timpul mai scriu că Andrei Pavaloi era membru al Partidului Liberal când formațiunea avea un cuvânt greu de spus în Consiliul Municipal Chișinău. Nimeni dintre foștii colegi din formațiuni nu și-ar aminti cum a plecat acesta, însă, conform sursei, el ar fi ajuns la PSRM în momentul când Ion Ceban a devenit primar.

Acestea a fost numit în funcția de șef al Direcției educație după ce predecesoarea sa, Rodica Guțu, a fost nevoită să își dea demisie. După numire, însă, în spațiul public au apărut informații precum că în perioada când Pavaloi administra Direcția educația (DETS) a sectorului Rîșcani ar fi fost comise mai multe ilegalități.

Retrospectiva scandalurilor publice la Direcția educația a sect. Rîșcani

În anul școlar 2019-2020, Direcției Educație, Tineret și Sport Râșcani (DETS) i-au fost alocate din bugetul municipiului Chișinău peste 10 milioane de lei pentru lucrări de reparație în grădinițe, relatează sursa citată. DETS Râșcani, însă, ar fi trucat procedurile de achiziții publice prin divizarea lor în loturi, presupunându-se că procedura s-a realizat pentru a evita regulamentul cu privire la procedurile de achiziții publice.

Atfel, Grupul de lucru al DETS Râșcani ar fi micșorat artificial pragul financiar al achiziției pentru a avea posibilitatea de aplicare a procedurii de cerere a ofertelor de prețuri fără publicare. Așadar, în asemenea condiții ar fi existat posibilitatea de a favoriza un ofertant concret.  Prin această procedură s-ar fi efectuat cel puțin 15 achiziții doar în luna iulie 2018.

Încă o dovadă a delapidărilor comise ar fi micșorarea valorii achiziției publice. De exemplu, pentru lucrări de reparație la două grădinițe din capitală s-au alocat 600.000 de lei. Achizițiile, însă ar fi fost divizate pentru fiecare tip de serviciu.

Un alt scandal din acea perioadă este legat de semnarea a opt contracte, cu valoarea de peste un milion de lei, în aceeași zi. Înțelegerile ar fi fost încheiate cu agenți economic favorizați de Pavaloi pe 26 iulie 2018.

Schemele de alimentație cu produse alterate

În perioada decembrie 2018 – ianuarie 2019, DETS Rîșcani ar fi încheiat contrate de peste 11 milioane de lei cu un agent economic introdus pe lista neagră, care nu mai avea permisiunea să livreze produse în instituțiile de învățământ.

Totuși, în 2018, în cadrul unui interviu, Pavaloi puncta că „după scandalul din 2016, agenții economici nu se avântă să aducă produse de o proastă calitate. Carnea adusă în prezent este refrigerată, este adusă în ambalaje mici, așa că ai posibilitatea să verifici fiecare ambalaj. La fel se întâmplă și cu crupele sau pastele făinoase. Numai sunt ambalate în saci. Respectiv, produsele livrate sunt de o calitate înaltă, deoarece sunt verificate”

Costuri exagerate pentru administrarea paginii web?

Cu două zile înainte de a deveni obligatorie utilizarea sistemului de licitație pentru achizițiile de valoare mică (15.02.2018), prevedere votată de consilierii municipali la sfârșitul anului 2018, DETS Rîșcani ar fi semnat un contract în valoare de 82.000 de lei pentru elaborarea și administrarea paginii web proprii. Jurnaliștii de la Timpul oferă spre comparație exemplul DETS Botanica, care a plătit doar 19.200 de lei după ce a organizat o licitație.

Care ar fi „păcatele” recente?

Bugetul pentru anul 2020, aprobat de către CMC pentru învățământul municipal a fost executat doar în proporție de 65%. Conform sursei citate, sub umbrela luptei cu pandemia s-ar cheltui sume enorme procurarea a tot felul de mărfuri, cum ar fi calculatoare, ștergare, veselă, la prețuri duble și fără a fi organizate licitații.

Drept dovadă a lipsei de transparență, jurnaliștii afirmă că pe paginile web care țin de licitații publice nu pot fi găsite informații despre cele 50 de milioane de lei alocate pentru reparația grădinițelor.

Articole asemănătoare

Back to top button