Foto: Captură Youtube
Scenariul unui atac al Rusiei în Republica Moldova era posibil în primele zile de război, dar acum e puţin probabil, din cauză că ruşii nu au reuşit să ajungă nici măcar la Odesa. O spune fostul comandant al trupelor americane în Europa, într-un interviu acordat Știrilor TVR.
Generalul Ben Hodges spune că oamenii se pot apăra de ruşi în primul rând prin a nu cădea în capcana ştirilor false.
„Atâta timp cât Vladimir Putin sau alţi oameni ca el deţin controlul, ei vor continua să folosescă forţa pentru obţine tot ce îşi doresc. Asta e ceea ce ei au făcut întotdeauna, aşa cum oamenii din România ştiu deja. Faceţi tot ceea ce puteţi pentru a moderniza nu doar armata, ci şi societatea. Trebuie să învăţăm cum să nu fim divizaţi de fake news şi dezinformări, să reconstruim încrederea unii în ceilalţi. Acesta e modul în care trebuie să vă apăraţi de autocraţii ca Rusia”, declară fostul comandant.
Generalul american crede că în primele zile de război exista un pericol pentru Republica Moldova.
„Cred că este puţin posibil ca ruşii să ajungă la Odesa, dacă nu ajung la Odesa este puţin posibil că vor încerca să intre în Republica Moldova. Ei, ruşii, au soldaţi acolo în Transnistria, câţiva, poate 2.000 sau aşa ceva. Nu cred că vor fi capabili să îi folosească, dacă ruşii nu vor putea ajunge la Odesa. (…) Suspectez că este o posibilitate şi poate că au planificat să facă asta în primele zile, dar pare puţin probabil acum”, spune Ben Hodges.
Directorul Inspectoratului Național de Probațiune, Viorel Sochircă, și-a depus demisia miercuri, 2 septembrie, a anunțat…
(update 13:30) Specialiștii Secției tehnico-explozive a IGP au efectuat cercetări în extravilanul satului Crocmaz, unde…
Doi angajați ai Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor și doi…
Ungaria este dispusă să aprobe deschiderea următoarelor grupuri de negocieri pentru Ucraina, dacă Kievul demonstrează…
O fetiță de doar șase ani va avea o școală întreagă numai pentru ea. Aysha…
Cei trei copii rămași fără părinți în urma tragediei de la Criuleni se află, în…