Actualitate

Dosarul Șor: O nouă ședință de judecată, amânată

Ședința de judecată de la Curtea de Apel (CA) Chișinău programată pentru joi, 23 septembrie, în dosarul lui Ilan Șor, deputatul condamnat în 2017 la şapte ani şi şase luni de închisoare pentru escrocherie şi spălare de bani, a fost amânată. Informația a fost confirmată pentru Ziarul de Gardă de către Iulian Balan, unul dintre avocații lui Șor.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Solicitat de ZdG, Iulian Balan a comunicat faptul că cererea procurorilor privind recuzarea magistratei Galina Moscalciuc de la examinarea dosarului a fost acceptată de către judecătorii CA Chișinău, însă, ședința a fost amânată din motiv că nu a fost desemnat al treilea judecător pentru examinarea cauzei.

„Ședința a fost amânată. La ședința precedentă, acuzarea de stat a înaintat o recuzare doamnei magistrate Galina Moscalciuc și această recuzare a fost acceptată. Între timp, dumneaei a depus și o cerere de abținere, care, de asemenea, a fost acceptată. Ședința a fost amânată din motiv că nu a fost desemnat al treilea judecător”, a declarat Balan pentru ZdG.

Următoarea ședință în dosarul lui Ilan Șor este programată pentru data de 19 octombrie 2021.

Doi dintre magistrații din Completul de judecători de la Curtea de Apel Chișinău căruia i-a fost repartizat inițial, spre examinare, dosarul lui Ilan Șor, deputatul condamnat la închisoare pentru escrocherie și spălare de bani și care este anunțat în căutare, au fost înlocuiți.

Pe 21 septembrie, la Curtea de Apel Chișinău urma să aibă loc a doua ședință de judecată în dosar, după ce prima ședință de la Curtea de Apel Chișinău programată pentru luni, 13 septembrie, a fost întreruptă din cauza declarației de abținere depusă de magistratul Stelian Teleucă, care până acum a făcut parte din completul de judecători căruia i-a fost repartizat dosarul spre examinare.

Pe 20 august, după 10 tentative eșuate, magistrații Curții Supreme de Justiție (CSJ) au admis cererea înaintată de către avocatul Denis Calaida și au dispus strămutarea judecării cauzei penale de la Curtea de Apel (CA) Cahul la Curtea de Apel (CA) Chișinău în privința lui Ilan Șor, deputatul condamnat în 2017 la şapte ani şi şase luni de închisoare pentru escrocherie și spălare de bani.

Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.
Redacția ZUGO

Recent Posts

video | „A fost o noapte de iad”. Nou atac cu rachete balistice asupra Kievului: Bilanțul tragic anunțat de primarul Klitschko

Rusia a atacat în primele ore ale zilei de sâmbătă cu rachete balistice capitala Ucrainei,…

o zi ago

Zeci de mii de migranți s-au întors voluntar în Maroc după ce au trecut pe teritoriul spaniol Ceuta

Președintele regiunii Ceuta a estimat numărul migranților la 60.000, ceea ce echivalează cu 70% din…

o zi ago

De ce fug oamenii din Maroc? Explicația crizei de la hotarul spaniol

Migranții care caută o viață mai bună consideră Ceuta o poartă de acces către restul…

o zi ago

Noi incendii în Grecia: o suburbie a Atenei a fost evacuată

Noi incendii de vegetație s-au declanșat vineri în Grecia, o țară aflată în stare de…

o zi ago

Ilan Șor, trimis în judecată în dosarul privind delapidarea a 100 de milioane de dolari de la BEM

Procuratura Anticorupție (PA) a anunțat finalizarea urmăririi penale și trimiterea în instanța de judecată, pentru…

2 zile ago

Tofan, discuție „foarte bună și concretă” cu premierul Ucrainei: „I-am transmis că Republica Moldova…”

Vasile Tofan a avut o discuție telefonică cu omologul său ucrainean, Sergii Korețkii, despre care…

2 zile ago