Actualitate

Dosarul Petic: Alți trei învinuiți au fost trimiși pe banca acuzaților

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță trimiterea în judecată a dosarului de judecată cu referire la alți trei învinuiți de înscenarea violului în privința fostului polițist de frontieră, în octombrie 2018.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.
Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Urmărirea penală a persoanelor a fost pornită în 2019, după ce cauza a fost disjunsă de dosarul denumit generic „Direcția nr. 5 a Ministerului Afacerilor Interne” pentru investigarea ei separată.

Învinuiții sunt din Chișinău, Orhei și Ungheni și au vârstele cuprinse între 39 și 52 de ani. În perioada investigată, doi exercitau funcții de conducere în Ministerul Afacerilor Interne, iar al treilea era funcționar al Cancelariei de Stat.

Procurorii îi învinuiesc de faptul că aceștia și-au folosit situația de serviciu și au înscenat infracțiunea de comitere a violului de către un cetățean. În acest scop, pe lângă abuz de serviciu, aceștia au comis și încălcarea inviolabilității vieții personale, au organizat depunerea de către așa-zisa „victimă” a plângerii false și au determinat-o să facă declarații mincinoase.

Potrivit legii, aceste capete de acuzare sunt pasibile de pedepse penale, inclusiv pedeapsa cu închisoarea pentru un termen de la 3 la 8 ani. De asemenea, legea prevede privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.

Reamintim, anterior procurorii PCCOCS au trimis pe banca acuzaților alți doi inculpați în acest dosar, iar investigațiile continuă și în privința altor persoane, care deopotrivă cu cei trei trimiși acum în judecată, potrivit legii se prevalează de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești finale.

Mihaela Roibu

Recent Posts

video | Percheziții la un grup suspectat de pregătirea dezordinilor în masă. Ce puneau la cale?

Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații (INI), în comun cu Serviciul de Informații și Securitate (SIS)…

10 ore ago

foto | Un deces și doi răniți la Hîncești. Un bărbat fără permis și în stare de ebrietate a intrat cu mașina într-un copac

Poliția din Hîncești investighează circumstanțele producerii unui accident rutier grav, care a avut loc aseară…

13 ore ago

Zimbru Chișinău, în prag de faliment? Clubul e obligat să achite un milion de euro despăgubiri unui ex-fotbalist

Lovitură dură pentru clubul de fotbal Zimbru Chișinău. Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne…

o zi ago

Un colaborator al Ambasadei Rusiei la Chișinău va fi declarat persona non grata, după ultima încălcare a spațiului aerian

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a „condamnat ferm” vineri seara încălcarea spațiului aerian al R. Moldova…

o zi ago

update | Chișinău: A fost prins șoferul unei Skoda, care a omorât un bărbat pe zebră și a fugit de la locul faptei

update 24 octombrie, 12:30 | Poliția Capitalei anunță despre identificarea și localizarea șoferului care ar…

2 zile ago