Actualitate

Dosarul „Furtul miliardului”: Un ex-guvernator și ex-viceguvernator al BNM au ajuns pe banca acuzaților

Procuratura Anticorupție informează că, joi, 22 septembrie, a expediat în instanța de judecată un nou episod din dosarul penal denumit generic „Frauda bancară”, în care sunt vizați un ex-guvernator şi doi ex-viceguvernatori al Băncii Naţionale a Moldovei (BNM).

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Aceştia sunt învinuiţi de complicitate la săvârşirea infracţiunii de escrocherie, comisă cu folosirea situației de serviciu, de către o organizație criminală, în proporții deosebit de mari (art.42, art. 190 alin.(5) din Codul penal), precum și de participare la spălarea banilor, săvârșită de mai multe persoane, cu folosirea situației de serviciu, de o organizație criminală, în proporții deosebit de mari (art. 42 alin.(5), art.243 alin.(3) din Codul penal).

Așadar, potrivit actului de învinuire, în perioada anului 2014, fostul guvernator al BNM, precum și alţi doi vice-guvernatori, acționând în interesele organizației criminale, conduse de către Vladimir Plahotniuc și alte persoane în proces de identificare, au elaborat și implementat un plan bine determinat de sustragere în proporții deosebit de mari a mijloacelor financiare din sistemul bancar național.

Conform probatoriului administrat, procurorii au constatat că, organizația criminală, condusă de către Vladimir Plahotniuc era constituită din mai multe grupuri criminale organizate, membrii cărora prin intermediul unor persoane interpuse controlau băncile BC ”Unibank” SA, BC ”Banca Socială” SA, Banca de Economii SA
.
Prin urmare, pe parcursul anului 2014, guvernatorul BNM, precum și cei doi viceguvernatorii ai BNM, în calitate de persoane afiliate organizației criminale, au înlăturat obstacolele și au acordat instrumentele necesare realizării sustragerilor de bani aflați la dispoziția BC ”Unibank” SA, BC ”Banca Socială” SA și Banca de Economii SA, inclusiv prin aprobarea în organele de conducere a băncilor menționate a persoanelor afiliate grupului criminal organizat condus de Ilan Șor și prin neintervenirea în activitatea defectuoasă a acestor bănci.

Aşadar, aceste fapte au permis membrilor organizației criminale să sustragă bani în sumă echivalentă a cca 2.544.782.105,6 lei și să integreze banii sustrași în circuitul legal al Republicii Moldova și a altor state.

Subsecvent, procurorii anticorupție cu autorizarea judecătorului de instrucție, în scopul reparării prejudiciului cauzat prin infracțiune și eventualei confiscări speciale, au aplicat măsuri asiguratorii sub formă de sechestre pe bunurile ex-guvernatorului BNM, și respectiv ex-viceguvernatorului BNM, în valoare totală de 4. 164. 732,31 lei.

În partea ce ține de cel de-al doilea ex-viceguvernator al BNM, la acest moment urmărirea penală în privinţa acestuia nu a putut fi terminată, având în vedere aflarea acestuia peste hotarele țării. Prin urmare, în privința acestuia procurorii au expediat comisie rogatorie în țara unde se află, în vederea aducerii la cunoștință a învinuirii formulate.

Victoria Bucur

Recent Posts

video | O dronă a explodat la Rîșcani. Ar fi vorba despre același aparat care a survolat Chișinăul și a ajuns la Iași

update 19:02 | Și poliția a publicat un colaj. update 18:50 | Au apărut primele imagini…

5 ore ago

update | O dronă Shahed a survolat R. Moldova deasupra Tighinei, a Chișinăului și a Ungheniului, după care a ajuns în județul Iași

update 18:25 | Aceeași dronă ar fi explodat în extravilanul localității Mihăilenii Vechi din raionul…

5 ore ago

„O surpriză plăcută”: Raioanele ar putea primi o altă denumire după reforma administrativă

Autoritățile publice locale de nivelul doi, adică actualele raioane, vor avea mai multă autonomie. Guvernul…

9 ore ago

Rezultatele PISA 2025: R. Moldova, cu cel mai bun scor din istorie la Științe, dar în scădere la Matematică și Lectură

Republica Moldova a înregistrat progrese la PISA 2025, în special la științe și la noul…

10 ore ago

Noi reguli pentru elevii din clasele primare: ce se schimbă la note, calificative și evaluări

Ministerul Educației și Cercetării a aprobat o nouă Metodologie de evaluare pentru clasele primare, care…

10 ore ago

video | Cinci tineri, documentați pentru comportament agresiv în trafic. Ce sancțiuni riscă

Cinci tineri din raionul Fălești, cu vârste cuprinse între 20 și 24 de ani, au…

11 ore ago