Actualitate

Doi tineri din R. Moldova s-au înecat în marea agitată din Bulgaria

Doi turiști din Republica Moldova, cu vârste cuprinse între 20 și 25 de ani, s-au înecat în marea agitată de lângă Ahtopol, Bulgaria, scrie presa locală. Salvatorii au recuperat cadavrele în urma unei operațiuni de căutare.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Tinerii s-au înecat în zona unei plaje nesupravegheate de lângă Ahtopol. Tragedia a avut loc sâmbătă după-amiază, 29 august.

Un grup de patru tineri – doi băieți și două fete cu vârste cuprinse între 20 și 25 de ani – au decis să viziteze o zonă de plajă nesupravegheată. Trei dintre ei au intrat în marea agitată. Unul dintre băieți a reușit să iasă la țărm, însă ceilalți doi au fost trași în larg de valuri. Cadavrul fetei a fost recuperat primul de către salvatori.

După o operațiune de căutare de amploare, desfășurată în cursul după-amiezii, echipele de salvare au descoperit și au adus la țărm cadavrul celei de-a doua victime – unul dintre băieți.

Potrivit unor surse din presa din R. Moldova, cele două victime sunt doi angajați ai Ministerului Justiției și Centrului Național Anticorupție. Ambele instituții au anunțat duminică dimineață despre decese.

Redacția ZUGO

Recent Posts

Încă un incident aerian în R. Moldova. Ministerul Apărării anunță un survol neautorizat la Palanca

Un obiect aerian a pătruns neautorizat în spațiul aerian al Republicii Moldova luni, 21 septembrie,…

9 minute ago

Un apel telefonic a costat-o 272.000 de lei. Cum a fost înșelată o femeie din capitală

O femeie de 64 de ani din municipiul Chișinău a rămas fără 272.000 de lei…

28 de minute ago

Școlile vor trece în administrarea Agențiilor Teritoriale pentru Educație. Ce se va întâmpla cu angajații direcțiilor

Ministerul Educației și Cercetării pregătește mecanismul prin care atribuțiile actualelor direcții raionale și municipale de…

49 de minute ago

StratCom avertizează asupra valurilor de dezinformare după incidentele cu drone: Care sunt cele trei tactici identificate

Incidentele cu drone înregistrate în spațiul aerian al Republicii Moldova sunt urmate de campanii de…

o oră ago

update | Accidentul cu mașina Armatei Naționale: Militarul depistat beat la volan a fost suspendat din funcție

(update 11:30) Militarul care a provocat accidentul rutier din orașul Otaci, raionul Ocnița, în timp…

2 ore ago

Partidul lui Putin conduce alegerile parlamentare din Rusia. Ce arată rezultatele preliminare

Partidul Rusia Unită, asociat președintelui Vladimir Putin, a obținut 57,86% din voturi la alegerile parlamentare,…

4 ore ago