fbpx

Dodon susține că R. Moldova se află „într-un declin catastrofal”: „Avem ce avem – vremuri NeBune”

Fostul șef de stat al Republicii Moldova, Igor Dodon, susține că țara noastră se regăsește „într-un declin catastrofal, iar securitatea socială, economică și energetică sunt grav amenințate”. Totodată, ex-președintele declară că dacă se afla el și socialiștii la conducere, „așa haos și așa degradare economică nu s-ar fi întâmplat”.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Mai mult, Igor Dodon scrie pe rețelele de socializare că în timpul apropiat Republica Moldova s-ar putea pomeni cu tarife mari și creșterea în lanț a prețurilor la mai multe categorii de produse.

„Este evident că pe zi ce trece situația va fi și mai dramatică – în toamnă ne putem pomeni cu tarife de 30 de lei la gaz, peste 4 lei la energie electrică, peste 40 de lei litru de benzina și creșterea în lanț a prețurilor la toate produsele alimentare, iar deficitul bugetar catastrofal, care va fi și el în creștere, va crea deficiențe la onorarea obligațiunilor curente de achitare a salariilor și pensiilor”, scrie Dodon pe Facebook.

Fostul lider al socialiștilor acuză direct Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) de incompetență.

„Pe fundalul acestor crize economice și energetice, din care guvernul PAS nu poate ieși, din cauza incompetenței sale, noi suntem anunțați că în Moldova vor fi aduse arme letale și posibil și trupe străine. Adică, la iarnă vom sta în sărăcie și frig, dar cu tunuri și rachete”, a mai adăugat Dodon.

De asemenea, o acuză și pe actuala șefă a statului, Maia Sandu, că provoacă „destabiliarea intenționată a situației” și pregătește o „conexiune militară și politică la teritoriul României, cu renunțarea la neutralitate”.

„Se vede foarte clar că Maia Sandu și stăpânii ei din exterior merg pe scenariul ucrainean, provocând destabilizarea intenționată a situației, iar unii factori politici din Occident vor să folosească moldovenii drept carne de tun în lupta geopolitică ce se dă acum în această regiune. De fapt, toate aceste procese de înarmare și această isterie antirusească se face în mod special, pentru a justifica prezența unor trupe străine de factură NATO pe teritoriul Republicii Moldova. Se pregătește o conexiune militară și politică a țării noastre la teritoriul României, cu renunțarea la neutralitate. Fără a consulta opinia cetățenilor și contrar normelor constituționale, se pregătește o Unire tehnică, politico-militară, pe care ulterior vor încerca să o formalizeze și legalizeze juridic de Parlamentul majoritar PAS și de Curtea Constituțională capturată, sub „protecția” trupelor străine prezente aici, așa cum a mai fost în istoria poporului nostru la începutul secolului trecut”, a mai scris Dodon în postare.

În final, Igor Dodon susține că dacă socialiștii s-ar fi aflat acum la conducere, ar fi gestionat situația „mult mai profesionist, mai diplomatic și mai responsabil”.

„Dacă aș fi fost eu și socialiștii la conducere, așa haos și așa degradare economică nu s-ar fi întâmplat. Noi am fi gestionat mult mai profesionist, mai diplomatic și mai responsabil toate riscurile în economie, medicină și energetică. Iar niciun pericol militar nu ne-ar fi amenințat pe noi ca țară. Însă acum avem ce avem – vremuri NeBune”, a conchis politicianul.

 

Articole asemănătoare

Back to top button