fbpx

Dodon – ba, cumnatul său – da. 30 de zile de arest preventiv pentru ruda fostului șef de stat

Pe numele cumnatului lui Igor Dodon, Petru Merineanu, a fost emis un mandat de arestare pe un termen de 30 de zile.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Decizia a fost luată de către judecătorii Curții de Apel Chișinău, care au menținut astfel decizia primei instanței.

„În rezultatul examinării recursului asupra aplicării arestului preventiv în privința celei de-a doua persoane vizată în dosarul ex-presedintelui R. Moldova, magistrații Curtii de Apel Chișinău au respins solicitarea părții apărării și au menținut decizia primei instanțe de plasare în arest preventiv pe un termen de 30 zile”, a comunicat pentru ZUGO purtătoarea de cuvânt a Procuraturii Generale, Mariana Cherpec.

Amintim că, anterior, Igor Dodon, vizat în dosarul „kuliok”, pe numele căruia există trei capete de acuzare, a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile tot printr-o decizie a Curții de Apel Chișinău, în pofida demersului procurorilor de a aplica pe numele socialistului un mandat de arestare pe același termen.

Amintim că, în dimineața de 24 mai, Igor Dodon a fost reținut pentru 72 de ore, fiind învinuit de coruperea pasivă, acceptarea finanțării partidului politic de către o organizație criminală, trădare de patrie și îmbogățire ilicită.

Membrii Partidului Socialiștilor consideră că reținerea fostului președinte Dodon este un „show de doi bani” și un „cadou politic” pentru Maia Sandu, cu ocazia zilei de naștere a președintei. Mai mult, aceștia consideră că învinuirile aduse sunt nefondate.

Potrivit acuzatorilor de stat, pedeapsa maximă în dosarul în care este vizat Igor Dodon este de până la 20 de ani de închisoare.

Igor Dodon a respins acuzațiile ce i se aduc (n. r. – este vorba despre trei capete de acuzare, printre care și îmbogățire ilicită și finanțarea partidului de către un grup criminal organizat).

Maxim Lebedinschi, avocatul lui Igor Dodon, afirmă că ex-președintele Republicii Moldova este victima unei „tentative de intimidare”, iar dosarul său este „unul politic și nu unul bazat pe fapte”.

Citește și: Procurorul pe caz afirmă că Dodon se pregătea să plece din țară pe 26 mai: „Am insistat pe arestarea lui pentru a nu se ascunde”

Articole asemănătoare

Back to top button