fbpx

doc | Vlad Bătrîncea riscă să rămână fără mandatul de deputat. ANI: O diferență de peste 700.000 de lei între veniturile și cheltuielile sale

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a constatat o diferență de peste 700.000 de lei între veniturile și cheltuielile deputatului socialist Vlad Bătrîncea. Neregulile au legătură cu un apartament pe care acesta l-ar fi vândut în 2019, însă care nu i-ar fi aparținut lui, ci mamei sale. Potrivit inspectorului de integritate, nu este clar ce apartament a fost vândut și care a fost venitul obținut.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Astfel, ANI a anunțat începutul procedurii de încasare în folosul statului a valorii averii nejustificate sau a confiscării acesteia.

Potrivit unui document publicat luni, 1 august, Bătrîncea „se decade din dreptul de a mai exercita mandat de deputat, precum și orice altă funcție de demnitate publică, cu excepția altor funcții elective, pe o perioadă de trei ani de la data încetării mandatului sau de la data rămânerii definitive a actului de constatare ori de la data rămânerii definitive și irevocabilă a hotărârii judecătorești prin care se confirmă existența averii nejustificate, cu înregistrare a mențiunii în Registrul de Stat al persoanelor care au interdicție de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică”.

Documentul poate fi contestat de Vlad Bătrîncea la Curtea de Apel, într-un termen de 30 de zile.

585067825 Vlad Batrincea by ZUGO

Articole asemănătoare

Back to top button