Actualitate

doc | Maia Sandu sesizează Curtea Constituțională. Vrea să verifice constituționalitatea unor limitări ale președintelui și Guvernului demisionar

Maia Sandu a adresat o sesizare Curții Constituționale prin care cere verificarea constituționalitatea mai multor articole de lege care limitează șeful statului și Guvernul demisionar în exercitarea atribuțiilor. Potrivit președintei, solicitarea ține de dreptul său și al Guvernului demisionar cu prim-ministru interimar de a efectua remanieri de cadre în cazuri excepționale și dreptul Guvernului demisionar de a semna tratate internaționale, în anumite condiții.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Totodată, Sandu a cerut „declararea drept neconstituțională a mai multor prevederi din Legea cu privire la Guvern care țin, în special, de desemnarea miniștrilor în exercițiu exclusiv din rândul membrilor Guvernului demisionar, în condițiile în care așa ceva nu este prevăzut de Constituție și, totodată, acest lucru putând crea disfuncționalități și mai mari în gestionarea instituțiilor”.

„Expunerea Curții Constituționale pe aceste spețe va clarifica situația actuală în care s-a pomenit țara după acțiunile iresponsabile ale unor deputați în parlament, ale fostului președinte și fostului premier în încercarea de destabilizare a situației din țară. Guvernul, chiar și demisionar, trebuie să poată asigura administrarea țării, până la numirea următorului guvern. Aceasta înseamnă posibilitatea de a efectua remanieri, de a elibera și numi demnitari și funcționari publici în anumite condiții, de a accesa fonduri în anumite limite constituționale”, se arată într-un comunicat al Președinției.

„Situația fără precedent, creată intenționat de fosta guvernare, cu scopul de a face statul și mai slab, și mai vulnerabil, în plină criză pandemică și economică, poate fi soluționată prin expunerea Curții Constituționale și clarificarea lacunelor și contradicțiilor identificate în sesizarea depusă azi”, se mai arată în comunicat.

Iată textul sesizării la Curtea Constituțională:

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.
Redacția ZUGO

Recent Posts

Reguli noi pentru parcări și mașini abandonate. Ce a votat Parlamentul în prima lectură

Consiliile locale vor putea stabili tarifele pentru parcările publice cu plată, iar șoferii care nu…

18 ore ago

Strada Industrială din Chișinău intră în reparație, anunță Ion Ceban

Lucrările de reabilitare a străzii Industriale din Chișinău ar urma să înceapă în scurt timp.…

18 ore ago

Energia electrică s-ar putea scumpi cu până la 15% în R. Moldova. Ce spune directorul ANRE

Consumatorii din Republica Moldova ar putea plăti mai mult pentru energia electrică în perioada următoare.…

19 ore ago

Noul premier al României vine marți la Chișinău, în prima sa vizită externă. Cu cine se va întâlni

Premierul României, Luca Niculescu, va efectua marți, 27 octombrie, o vizită în Republica Moldova. Potrivit…

20 de ore ago

Atac grav într-o școală din România. Un elev ar fi fost înjunghiat de un coleg. Martor: „A început să dea cu maceta”

Un elev de 15 ani a atacat un coleg, joi dimineaţă, cu un obiect tăietor…

20 de ore ago

Forța Fermierilor amenință cu noi proteste dacă autoritățile nu intervin până la 30 octombrie. Ce solicită asociațiile

Agricultorii avertizează că ar putea ieși la protest cu tehnica agricolă dacă autoritățile nu întreprind…

20 de ore ago