fbpx

doc | CESP a emis noi decizii: Masca de protecție redevine obligatorie în unele locuri din Chișinău

Masca de protecție redevine obligatorie în toate instituțiile medico-sanitare și private de pe teritoriul capitalei. Decizia a fost luată de Comisia Extraordinară de Sănătate Publică a municipiului Chișinău.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

În privința transportului public și a spațiilor publice închise aglomerate, purtarea măștii de protecție este o recomandare. Autoritățile reiterează necesitatea vaccinării anti-COVID-19 și administrarea obligatorie a dozei booster.

Membrii Comisiei au solicitat Ministerului Sănătății reactivarea secțiilor COVID-19 pediatriatice și secțiile COVID-19 pentru gravide la nivel regional.

582398951 Decizia Comisiei … by ZUGO

Amintim că în Republica Moldova se atestă o creștere a numărului de cazuri de COVID-19. În ultima săptămână au fost depistate 1853 de persoane infectate cu virusul COVID-19, dintre care 220 de copii și 13 femei însărcinate.

Potrivit ministrei Sănătății, Ala Nemerenco, în ultima săptămână numărul de cazuri noi a crescut cu 82%, comparativ cu săptămâna precedentă. În total au fost efectuate peste 20.000 de teste, rata pozitivității fiind de 9%.

De asemenea, se înregistrează și o creștere a numărului de cazuri de import, în total fiind depistate 76. Din total, 19 au fost importate din Turcia, 15 din Italia, opt din România, câte trei din Spania și Germania, iar câte un caz din alte țări.

În capitală a fost instituit cod portocaliu de COVID-19, iar în Ialoveni și Anenii Noi se înregistrează cod galben. În restul raioanelor se atestă cod verde de coronavirus.

Articole asemănătoare

Back to top button